Sfintire de iconostas la Slimnic

Arhiepiscopia Sibiului

Sfintire de iconostas la Slimnic

    • Sfintire de iconostas la Slimnic
      Sfintire de iconostas la Slimnic

      Sfintire de iconostas la Slimnic

    • Sfintire de iconostas la Slimnic
      Sfintire de iconostas la Slimnic

      Sfintire de iconostas la Slimnic

    • Sfintire de iconostas la Slimnic
      Sfintire de iconostas la Slimnic

      Sfintire de iconostas la Slimnic

Mulţimi de credincioşi din localitatea Slimnic, judeţul Sibiu, au participat în Duminica Mironosiţelor la sfinţirea iconostasului de la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, un măreţ lăcaş de cult ridicat în satul apropiat de cetatea transilvană în ultimii ani. Slujba sfinţirii a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, care a liturghisit mai apoi în biserica din Slimnic.

În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre mărturiile aduse de femeile mironosiţe cu privire la realitatea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. IPS Mitropolit Laurenţiu a subliniat faptul că femeile mironosiţe sunt modele de slujire şi dăruire faţă de Mântuitorul Hristos, dar şi că în această duminică cinstim femeia creştină.

La final, ierarhul l-a hirotesit iconom stavrofor pe preotul George Cosmin Piţ, iar pe părintele Leonardo Emilian Mihăilescu l-a hirotesit iconom, ca răsplată pentru activitatea pastoral-misionară din ultimii ani în comunitatea de la Slimnic, dar şi pentru a-i încuraja să finalizeze lucrările de pictură interioară şi să continue proiectele duhovniceşti şi social-culturale din parohii. În încheierea sărbătorii, un grup coral bărbătesc a interpretat balada Sfântului Constantin Brâncoveanu şi alte cântări specifice perioadei pascale. Părintele George Cosmin Piţ i-a mulţumit ierarhului pentru vizita pastorală şi pentru că a binecuvântat alegerea Sfinţilor Timotei şi Mavra ca ocrotitori ai bisericii, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva. Părintele Piţ i-a oferit ierarhului în dar o cruce-potir din lemn realizată în atelierele din cadrul Centrului parohial “Sfinţii Timotei şi Mavra”, unde grupuri de copii din Slimnic au confecţionat peste 100 de cruci pe care au pictat fragmente din texte ale părintelui Dumitru Stăniloae şi ale Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

Mai mulţi ctitori şi binefăcători ai bisericii din Slimnic, între care şi primarul comunei, Consiliul local şi parohial, au primit din partea acte de cinstire din partea IPS Mitropolit Laurenţiu. Credincioşii au fost binecuvântaţi de ierarh şi au primit iconiţe ale Sfântului Andrei Şaguna. (Sursa: mitropolia-ardealului.ro)