Moment aniversar în parohia „Sfântul Mercurie“ din Rădăşeni

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Moment aniversar în parohia „Sfântul Mercurie“ din Rădăşeni

Cântăreţul Vasile Miron din Rădăşeni a sărbătorit, în Duminica Rusaliilor, 100 de ani de viaţă şi 70 de ani de când slăveşte pe Dumnezeu prin rugăciunea cântată în biserică. În Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, după săvârşirea Sfintei Liturghii din Biserica „Sfântul Mercurie“ şi „Sfânta Ecaterina“ din Rădăşeni, pr. paroh Constantin Rotaru, alături de cel aniversat, a rememorat câteva  momente din viaţa cântăreţului bisericesc Vasile Miron. „Este o mare bucurie şi o mare binecuvântare pentru Biserică să vorbim astăzi, alături de cântăreţul bisericesc Vasile Miron, la cei 100 de ani de viaţă în care a avut o prestaţie deosebită la strana bisericească. Vasile Miron s-a  identificat cu slujirea treptei sale, harnic şi statornic, aşa cum sunt toţi rădăşenenii. A avut şi darul de a aşeza pe notaţie psaltică şi liniară numeroase tropare, slave şi alte cântări bisericeşti, lucrări ce se păstrează la strana bisericii“, a spus pr. paroh Constantin Rotaru.