Tradiţii pascale în Parohia "Sfântul Nicolae" - Pojorâta

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Tradiţii pascale în Parohia "Sfântul Nicolae" - Pojorâta

    • Tradiţii pascale în Parohia "Sfântul Nicolae" - Pojorâta
      Foto: Constantin Ciofu

      Foto: Constantin Ciofu

Enoriaşii din Parohia "Sfântul Ierarh Nicolae" - Pojorâta, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, au participat luni, 13 aprilie 2015, în număr mare la Sfânta Liturghie.

Potrivit tradiţiei păstrată cu sfinţenie, în această zi se oficiază Slujba Aghezmei mici în incinta bisericii parohiale. Astfel, după terminarea Sfintei Liturghii, tinerii, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale, au luat în mâini sfintele icoane, prapurii, crucile şi serafimii, şi au ieşit în faţa locaşului de închinare. Aici, părintele paroh George Fediuc a săvârşit Agheazma mică, a cărei rânduială este specifică Săptămânii Luminate. În dangătul clopotelor şi al toacei, a avut loc o procesiune în jurul sfântului locaş, în timp ce corul parohial a intonat troparul pascal "Hristos a înviat!". Oamenii au luat apa sfinţită pentru a gusta şi pentru a stropi mormintele celor dragi. În această săptămână, de Izvorul Tămăduirii, în biserica Parohiei Pojorâta 1 se va sluji din nou Agheazma mică.

Citește despre: