Teren pentru un complex bisericesc la Cluj Napoca

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Teren pentru un complex bisericesc la Cluj Napoca

Primăria Cluj-Napoca va pune la dispoziţia Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului un teren cu o suprafaţă de 4.000 mp, pe care se va construi un complex bisericesc cu funcţiuni multiple, care să deservească domenii majore de interes public, atât în ceea ce priveşte învăţământul teologic, cât şi activităţi de asistenţă socială.

 Primarul municipiului, Sorin Apostu, a anunţat miercuri, 4 mai, că a fost luată această decizie în urma discuţiilor purtate cu Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului.

Punerea la dispoziţia Mitropoliei Clujului a acestui teren va fi discutată în şedinţa de consiliu local de marţi, 10 mai, iar în schimb Mitropolia va restitui administrarea unui teren de circa 7.000 mp., care nu a putut fi utilizat în scopul declarat iniţial.

„Este vorba de atribuirea unui teren în urma discuţiilor avute cu Înaltpreasfinţitul Andrei, pentru construirea unei clădiri pentru Facultatea de Teologie, a unui cămin de fete şi a unuia de băieţi, practic a unui complex multifuncţional, pe strada Coastei, o zonă care se pretează la acest proiect, fiind o zonă centrală şi astfel va îmbogăţi aspectul urbanistic şi cultural al oraşului”, a declarat primarul Sorin Apostu.

Terenul pe care se va construi acest complex a fost, până în urmă cu câteva luni, ocupat de clădiri vechi, în care locuiau câteva familii de romi. În urmă cu două săptămâni, spaţiul a fost vizitat de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului şi de primarul Sorin Apostu.

sursa: radiorenasterea.ro