Concert prepascal la Caransebeş

Episcopia Caransebeşului

Concert prepascal la Caransebeş

    • Concert prepascal la Caransebeş
      Concert prepascal la Caransebeş

      Concert prepascal la Caransebeş

Joi, 14 aprilie, a avut loc la Caransebeş, concertul tradiţional prepascal, denumit sugestiv „Slavă îndelung răbdării Tale Doamne...”.

Concertul a avut loc în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului, unde au fost prezenţă un număr mare de spectatori.

Manifestarea s-a desfăşurat cu binecuvântarea şi participarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, precum şi a diferiţi profesori, oameni de cultură şi autorităţi locale.

La Caransebeş au urcat pe scenă corul catedralei episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeeş, cor aflat la început de drum şi înfiinţat în acest an la iniţiativa chiriarhului, prin osteneala dirijorului prof univ dr. Dumitru Jompan, corul Episcopiei Caransebeşului, dirijat de dl. prof. univ. dr. Dumitru Jompan şi grupul psaltic „Katharsis” condus de dl Alin Buliga.

În debutul manifestării, părintele Daniel Alic consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului a spus : „Postul Mare în care ne aflăm este pentru noi creştinii o aducere aminte şi o recapitulare a istoriei mântuirii. Pornim pe acest drum al postului cu Duminica Izgonirii lui Adam din rai şi trecem prin vremea de aşteptare cu întreg neamul omenesc până la Învierea cea răcumpărătoare. Iată de ce postul cel mare este pentru noi pocăinţă şi strădanie. Ca o strădanie la vreme de post, Episcopia Caransebeşului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian a adus pentru credincioşii din Caransebeş, o manifestare spirituală sub genericul << Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne>> . ”

Piesele interpretate de formaţiile corale au fost specifice Postului Mare, toate corurile fiind apreciate de publicul prezent.