S-au împlinit 17 ani de la hirotonia IPS Ioan Selejan întru episcop

Episcopia Covasnei şi Harghitei

S-au împlinit 17 ani de la hirotonia IPS Ioan Selejan întru episcop

Ieri, 20 iulie, s-au împlinit 17 ani de când Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Ioan a fost hirotonit întru episcop al Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Hirotonia a avut loc la Mănăstirea "Sfântul Ilie" din Topliţa.

În această perioadă, de 17 ani, de când păstoreşte Eparhia Covasnei şi Harghitei, IPS Ioan a desfăşurat o intensă activitate misionară şi pastorală.

Pentru activitatea ierarhică pilduitoare şi slujirea chiriarhală deosebită şi îndelungată a Bisericii, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 18-19 iunie 2009, Preasfinţitul Părinte Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop onorific. Îi dorim păstorire spre mântuire întru mulţi ani!

sursa: ziarullumina.ro