Întrunire de zece ani la Seminarul Ortodox din Huşi

17 Iunie 2014 15:29 Constantin Ciofu Episcopia Huşilor

Absolvenţii promoţiei 1999-2004 a Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Huşi s-au reîntâlnit duminică, 15 iunie 2014, după zece ani, la Catedrala episcopală din Huşi. Cu acest prilej, foştii elevi ai seminarului huşean s-au rugat în timpul Sfintei Liturghii, apoi au participat la cursul festiv.

Duminica I după Rusalii din acest an va rămâne în amintirea elevilor, astăzi slujitori ai sfintelor altare sau ostenitori în societate, care au absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Huşi în urmă cu zece ani. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Huşi. De altfel, ierarhul de la Huşi a predat elevilor acestei promoţii disciplinele teologice biblice. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, care a fost director al seminarului huşean şi diriginte al acestei promoţii, precum şi foşti elevi, în prezent preoţi şi diaconi. „În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preasfinţitul Corneliu l-a felicitat pe părintele Costică Busuioc, mulţumindu-i pentru dăruirea şi implicarea de care a dat dovadă în coordonarea activităţilor seminarului, evidenţiind totodată rezultatele şi munca absolvenţilor acestei promoţii“, a spus pr. Cosmin Gubernat, consilier al sectorului cultural şi social-misionar. A urmat cursul festiv la Seminarul Teologic din Huşi, unde, alături de PS Corneliu şi de părintele protopop Costică Busuioc, au mai participat o parte din foştii profesori ai clasei, printre care şi reputatul eminescolog, prof. dr. Theodor Codreanu. După strigarea catalogului, a luat cuvântul părintele protopop Costică Busuioc, care şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Preasfinţitul Corneliu pentru că l-a hirotonit preot. De asemenea, pr. Costică Busuioc a mulţumit tuturor celor care au ţinut să ia parte la acest moment deosebit, arătând grija deosebită pe care profesorii au avut-o faţă de elevii acestei promoţii. În continuare, s-au reiterat momentele deosebite petrecute în timpul anilor de seminar, precum şi parcursul absolvenţilor în anii care au urmat. În după-amiaza aceleiaşi zile, toţi cei prezenţi au vizitat Mănăstirea „Dimitrie Cantemir“, unde au fost primiţi cu dragoste de părintele Serafim Bodnar, stareţul acestei aşezări monahale şi consilier economic al Episcopiei Huşilor.

Citește alte articole despre: preoţi, catedrală, întâlnire, PS Corneliu, Huși

De la același autor

Ultimele din categorie