Protest la Bârlad împotriva exploatării gazelor de şist

25 Aprilie 2012 23:23 Episcopia Huşilor

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, în Piaţa Civică din Bârlad, va avea loc astăzi, de la ora 17:00, un miting de protest legat de exploatarea gazelor de şist în Podişul Moldovei. Manifestanţii, preoţi şi locuitori din judeţul Vaslui, vor cere blocarea unui proiect care prevede explorarea în zonă a unor zăcăminte de gaze de şist. „La miting vor participa preoţi din toată Eparhia Huşilor, dat fiind faptul că noi avem misiunea de a apăra viaţa. Suntem împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fisurării hidraulice. Metoda este destul de controversată în ceea ce priveşte protecţia vieţii, a mediului, atât a celor care trăim pe aceste teritorii astăzi, cât mai ales a generaţiilor viitoare. De-a lungul istoriei, Biserica s-a implicat de fiecare dată atunci când poporul a trecut prin momente grele. Considerăm că şi acum este un moment foarte greu. După ample analize, cercetări şi declaraţii ale specialiştilor în geologie, ale profesorilor experţi în geotectonică, avem tot dreptul să ne îngrijorăm în ceea ce priveşte această situaţie dificilă. Tehnologia de exploatare a gazelor de şist presupune o pompare a unor volume mari de apă la o singură sondă în stratul unde este înmagazinat gazul“, a spus pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad. (C. Ciofu)

Citește alte articole despre: binecuvântare, PS Corneliu, miting de protest

Ultimele din categorie