Sărbătoarea copiilor la Budapesta

Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria

Sărbătoarea copiilor la Budapesta

    • Sărbătoarea copiilor la Budapesta
      Sărbătoarea copiilor la Budapesta

      Sărbătoarea copiilor la Budapesta

Asociația Femeilor Ortodoxe din Budapesta sprijinită de Centrul cultural și pastoral-misionar „Sfântul Vasile cel Mare” și de Autoguvernarea Românească a Sectorului XI a organizat sâmbătă, 2 iulie 2011, o sărbătoare dedicată copiilor

Programul a debutat cu Sfânta Liturghie la care copiii au asistat într-o liniște desăvârșită, iar la momentul cuvenit, încolonați și cu lumânări aprinse în mâini, s-au împărtășit cu Sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Mântuitorului. După Sfânta Liturghie, toți participanții au coborât în curtea special amenajată pentru joacă și lucru împărţindu-se pe ateliere.

Sub îndrumarea doamnei Lucia Oz, invitată special pentru acest eveniment, copiii au pictat, au colorat și au învățat să-și facă singuri păpuși, iar unii dintre ei au jucat şi şah.

sursa: basilica.ro