O nouă biserică pentru comunitatea ortodoxă română din Verona

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

O nouă biserică pentru comunitatea ortodoxă română din Verona

Ministerul Afacerilor Externe din România va achiziţiona un teren de 5.100 de metri pătraţi, cu o valoare de 250.000 de euro, în Verona, Italia. Banii provin de la Episcopia Ortodoxă Română din Italia, iar terenul va fi donat Parohiei ortodoxe române din Verona pentru construirea unei biserici, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern aflat în dezbatere.

 Alături de lăcaşul de cult, pe terenul achiziţionat va mai fi construită o clădire cu destinaţie administrativă, educaţională şi de asistenţă socială, relatează Mediafax. Nota de fundamentare a documentului arată că Patriarhia Română, la cererea comunităţii de români din Verona, în condiţiile impuse de Primăria din Verona prin rezoluţie a Consiliului local din data de 15 decembrie 2009, a solicitat sprijinul Ministerului Afacerilor Externe pentru obţinerea terenului în numele statului român, primind astfel şi acordul părţii italiene pentru achiziţie. Ca reprezentant legal al MAE, în această tranzacţie va acţiona Radu Dobre, consulul general al României la Trieste.

sursa: ziarullumina.ro