Simpozion la Sighetu Marmaţiei

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei

Simpozion la Sighetu Marmaţiei

    • Simpozion la Sighetu Marmaţiei
      Simpozion la Sighetu Marmaţiei

      Simpozion la Sighetu Marmaţiei

Profesori de la catedra de Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială a Universităţii de Nord din Baia Mare, preoţi din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, monahi şi monahii, dar şi oameni de cultură, au participat astăzi, 1 iulie, la simpozionul naţional „620 de ani de la prima atestare documentară de viaţă bisericească organizată în Maramureş”, informează TRINITAS TV.

După oficierea slujbei de Te Deum, întrunirea a avut loc la Palatul Episcopal din Sighetu Marmaţiei, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu - vicar al eparhiei.

„Anul acesta, mai exact în ziua a treisprezecea din lunga august, se împlinesc 620 de ani de când Patriarhul Anton al IV-lea al Constantinopolului a emis documentul prin care mănăstirea Dragoşeştilor, din Perii Maramureşului, a fost ridicată la rangul de stavropighie. De aceea, am vrut să marcăm acest moment printr-un eveniment şi anume un simpozion în cadrul căreia s-au susţinut şapte referate care au arătat importanţa culturală, spirituală şi religioasă a Mănăstirii Peri”, a spus Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul.

Evenimentul a fost organizat de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Catedra de Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială a Universităţii de Nord din Baia Mare si Asociaţia „Societatea de Studii Teologice Ortodoxe din România”.

Referatele prezentate în cadrul simpozionului vor fi adunate şi în cadrul unui volum, care va fi publicat în perioada următoare.

sursa: basilica.ro