Spectacol caritabil la Slobozia: „Bucurii muzicale de la copii pentru copii”

Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

Spectacol caritabil la Slobozia: „Bucurii muzicale de la copii pentru copii”

    • Spectacol caritabil la Slobozia: „Bucurii muzicale de la copii pentru copii”
      Spectacol caritabil la Slobozia: „Bucurii muzicale de la copii pentru copii”

      Spectacol caritabil la Slobozia: „Bucurii muzicale de la copii pentru copii”

Serata muzicală a fost organizată din iniţiativa voluntarilor de la Liceul de Arte „Ionel Perlea”, a directorului liceului profesor Cioboată Dumitru, a Protopopiatului Slobozia, cu binecuvântarea Presfinţitului Vincenţiu, prin purtarea de grijă a părintelui protopop Drăghici Dumitru şi Asociaţiei „Din inimă pentru aproapele”.

„Eu știu cine sunt, dar voi?” Răspunsul acestei întrebări este amplu şi constă într-o acţiune caritabilă destinată sprijinului moral şi material oferit unuia dintre prietenii noştri, Alin, elev în clasa a XI –a C la Liceul de Arte „Ionel Perlea” Slobozia. El se defineşte astfel: „Fac parte din Asociaţia Supravieţuitorilor, a Temerarilor care ştiu să preţuiască viaţa şi să lupte pentru a ieşi învingători în lupta cu o boală ce nu-ţi îngăduie să trăieşti prea multe bucurii”.

Acestea sunt gândurile exprimate de Alin în calitate de coprezentator al spectacolului „Bucurii muzicale de la copii pentru copii” desfăşurat miercuri, 30 octombrie 2013, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Municipiului Slobozia.

Serata muzicală a fost organizată din iniţiativa voluntarilor de la Liceul de Arte „Ionel Perlea”, a directorului liceului profesor Cioboată Dumitru, a Protopopiatului Slobozia, cu binecuvântarea Presfinţitului Vincenţiu, prin purtarea de grijă a părintelui protopop Drăghici Dumitru şi Asociaţiei „Din inimă pentru aproapele”.

Spectacolul a cuprins momente de mare bucurie spirituală prin interpretarea unor creaţii muzicale naţionale şi internaţionale, prin implicarea emoţională a elevilor coordonaţi de profesorii de specialitate.

Să fii prezentator al unei activităţi culturale care-ţi este dedicată consider că este una din marile bucurii ale vieţii, deoarece Alin a câştigat în această seară peste 500 de prieteni, dintre care 150 sunt cei care i-au dăruit din prinosul sufletului şi talentului artistic.

Muzică, versuri, aplauze, flori, animaţie, toate acestea sunt coordonatele ce au definit o frumoasă acţiune la care au venit invitaţi speciali de la Braşov, invitaţi deja consacraţi muzicii.

„Dumnezeu ne dă inspiraţia, iar noi trebuie să ştim să o folosim pentru cei în suferinţă”, a mărturisit cu emoţie în glas interpreta cântecului „Strigăt”.

Aici, acum, cu noi Alin a devenit mai puternic, încrezător în izbândă şi a simţit că uneori e suficient un zâmbet să poţi trece peste neîmpliniri, deoarece „curajos este cel care vrea să-şi trăiască viaţa”. (A consemnat profesor Stroe Ecaterina, voluntar Asociaţia „Din inimă pentru aproapele”)

(Sursa: sf-esc.ro)