Noi etape în construirea Catedralei Mântuirii Neamului

Patriarhia Română

Noi etape în construirea Catedralei Mântuirii Neamului

    • Noi etape în construirea Catedralei Mântuirii Neamului
      Noi etape în construirea Catedralei Mântuirii Neamului

      Noi etape în construirea Catedralei Mântuirii Neamului

După ce săptămâna trecută pe şantierul din Dealul Arsenalului au fost finalizaţi pereţii mulaţi, zilele acestea urmează să fie terminată şi grinda de coronament.

Lucrările sunt realizate în acest moment în proporţie de 70 %.

„Am dat drumul la săpătură, iar în prima fază o să mergem până la primul nivel de ancoraje, după care urmează ancorajele şi în continuare etapa de instalaţie. Va fi adus utilajul de ancoraje, să forăm orizontal şi să introducem tuburile”, a spus ing. Narcis Caralicea.

Pentru monitorizarea mişcărilor pereţilor mulaţi au fost montaţi 12 markeri permanenţi de mare precizie.

„La fiecare etapă a săpăturii peretele de mulaj poate să sufere influenţe datorită presiunii terenului înconjurător şi el îşi poate modifica axele. Astfel, pentru ca fundaţia să fie perfect dreaptă peretele trebuie ancorat şi bine stabilizat. După ce vor fi montaţi aceşti markeri permanenţi vom monitoriza săptămânal mişcarea peretelui în timpul excavaţiei. Dacă peretele suferă o modificare se intervine imediat la ancoraje sau vom găsi o soluţie tehnică pentru a proteja şi stabiliza întregul sistem al fundaţiei”, a declarat pentru TRINITAS TV, părintele Iulian Ignat, inspector în cadrul Sectorului bunuri şi imobile bisericeşti.

Informaţii despre stadiul lucrărilor, despre calendarul activităţilor, dar şi despre cum puteţi contribui la ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului, puteţi afla accesând site-ul www.catedralaneamului.ro.

sursa: basilica.ro