I. Această lege nu a fost elaborată la solicitarea Patriarhiei Române, ci este iniţiativa legislativă a unui grup de parlamentari.

II. Aspecte pozitive:

1.  Legea recunoaşte cultelor calitatea de parteneri sociali şi cea de furnizori de servicii sociale, încurajând astfel coresponsabilitatea şi cooperarea Stat – Biserică în domeniul asistenţei sociale.

2.  Legea trimisă la promulgare face o distincţie clară între activităţile sociale ale Cultelor fundamentate peo convingere şi experienţă spirituală puternică devenită tradiţie şi activităţile sociale ale ONG-urilor, care nu au aceeaşi durabilitate în timp, aderenţă mare la mase şi nici motivaţie spirituală ca un Cult religios.

III. Aspecte discutabile:

1. Asimilarea tuturor cultelor sub denumirea de Biserică este forţată şi incorectă, mai ales pentru cultul mozaic şi cultul musulman.

2. Legea limitează drastic domeniile în care statul sprijină activităţile sociale ale cultelor, fiind vizate doar activităţile cu tinerii, bătrânii şi victimele calamităţilor naturale. Or, Biserica desfăşoară activităţi de asistenţă socială în favoarea persoanelor cu dizabilităţi, şomeri, migranţi, dependenţi etc.

3. Legea pune în concurenţă directă Biserica Ortodoxă Română cu minorităţile religioase care sunt masiv sprijinite financiar din străinătate, fără referire expresă în text la criteriul proporţionalităţii, enunţat clar în Legea cultelor, criteriu care corespunde contribuţiei la bugetul de Stat a credincioşilor diferitelor culte. În actuala formulare a legii, există riscul pentru credincioşii ortodocşi de a fi supuşi prozelitismului altor Culte doar pentru că acestea obţin importante fonduri din străinătate şi au structuri de asistenţă socială mai performante, organizate cu sprijin extern.

4. Legea vorbeşte despre libera concurenţă, adică despre o mentalitate de piaţă transpusă în relaţiile dintre culte, atitudine care descurajează cooperarea între diferitele Culte în vederea realizării de proiecte comune şi încurajează confruntarea dintre acestea.

5. În actuala formulare a legii nu este prevăzută clar asigurarea continuităţii sprijinului în cazul unor activităţi sociale de durată ale Cultelor, nici dreptul cultelor de a participa la evaluarea proiectelor, ci se foloseşte sintagma „după caz” (art. 9 alin. 2).

6. Sprijinul de 80% de la buget este mai incert decât sprijinul de  98% din Fondul Social European (fonduri europene), contribuţia proprie a Cultelor fiind doar 2%.          

7. Legea acordă prerogative prea largi autorităţilor locale (care elaborează raport de oportunitate asupra proiectelor) şi celor centrale (cu drept de apel la proiecte), fără a se preciza care este iniţiativa Cultelor. Acestea sunt reduse la rolul de simpli executanţi ai demersurilor şi intereselor autorităţilor de stat, iar nu de parteneri, aşa cum se enunţă în titlul Legii.

Patriarhia Română consideră că se impune ca toate aceste aspecte negative să fie avute în vedere cu ocazia reexaminării Legii privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale  în Parlamentul României.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române