Senatul României a aprobat sărbătoarea Sf. Andrei ca sărbătoare naţională şi zi nelucrătoare

Patriarhia Română

Senatul României a aprobat sărbătoarea Sf. Andrei ca sărbătoare naţională şi zi nelucrătoare

Proiectul de lege prin care ziua Sfântului Andrei este declarată sărbătoare naţională şi zi nelucrătoare a trecut în data de 23 noiembrie 2011, de Senat, prin adoptare tacită.

Plenul Senatului a respins, anterior, o solicitare de prelungire la 60 de zile a termenului de dezbatere pentru iniţiativa legislativă.

Astfel, propunerea a trecut, chiar dacă senatorii din Comisia pentru muncă au întocmit, luna trecută, un raport de respingere.

În acest caz, Senatul este prima Cameră sesizată, iar decizia finală va fi luată de Camera Deputaţilor, care va primi actul normativ în forma iniţiatorului, anume senatorul Emilian Frâncu.

Acesta a declarat că, în cazul unui vot favorabil, nu s-ar institui doar o zi liberă, ci celebrarea unei sărbători consacrată şi ca zi a românilor de pretutindeni.

În prezent, ziua de 30 noiembrie este cinstită numai ca sărbătoare bisericească naţională, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 2001.

sursa: basilica.ro