Stadiul lucrărilor de la Catedrala Mântuirii

Patriarhia Română

Stadiul lucrărilor de la Catedrala Mântuirii

    • Stadiul lucrărilor de la Catedrala Mântuirii

De câteva luni, cei care trec pe lângă şantierul Catedralei Mântuirii Neamului pot observa suprastructura edificiului. În prezent, echipele de muncitori, coordonate de ingineri din partea executantului şi de echipa de coordonare a lucrărilor, responsabilă cu înălţarea locaşului din partea Patriarhiei Române, execută în special lucrări de montare structură rigidă şi armătură flexibilă, lucrări de zidărie, lucrări de cofrare şi betonări între cota ±0.00 şi +18.00 metri.

Viitoarea Catedrală Naţională din capitala României a prins contur şi cu fiecare zi care trece începe să se înalţe, prin adăugarea şi construirea elementelor noi de la suprastructură. În prezent, se poate observa parterul viitoarei Catedrale, care are o înălţime de 9 metri de la cota ±0.00, cu elementele specifice, şi anume pridvorul locaşului de cult, coloane, arcade, bolţi şi arce. Cei aproximativ 200 de muncitori care lucrează în şantier execută în special lucrări de montare structură rigidă şi armătură flexibilă, lucrări de zidărie, lucrări de cofrare şi betonări între cota ±0.00 şi +18.00 metri. „În momentul de faţă se execută lucrări de montaj armătura rigidă pentru nivelul +9.00 - +18.00 m, iar după finalizarea şi recepţionarea lucrărilor de montaj se trece la următoarea etapă, şi anume montajul armăturii flexibile între cotele +9.00 şi +18.00 m, în zona pridvorului catedralei, între axele 6 şi 10. De asemenea, s-a realizat aproximativ 40% din armarea plăcii de la cota +9.00m şi 100% din placa din zona altarului, iar până la sfârşitul acestei săptămâni acestea se vor şi betona. În rest, se lucrează la completarea zidăriei elementelor verticale între cotele ±0.00 şi +9.00 m. În şantier se lucrează în două schimburi cu aproximativ 200 de muncitori. Muncitorii din schimbul de noapte execută lucrări care nu generează zgomot, în special decofrări ale elementelor turnate cu o zi înainte“, a precizat ing. Petre Chiuţă, consilier patriarhal în cadrul Sectorului monumente şi construcţii bisericeşti. (patriarhia.ro)