Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia

28 Aprilie 2016 18:06 Arhiepiscopia Alba Iuliei

În toate bisericile ortodoxe se oficiază în Joia Mare (28 aprilie 2016), Denia din Sfânta şi Marea Vineri, numită şi „Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri”.

Această sfântă slujbă are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. În această zi, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, oficiază, în Catedrala Reîntregirii, de la ora 18.00, Denia celor 12 Evanghelii.

Textele scripturistice care se citesc la această slujbă ne aduc înainte toate pătimirile suferite de Domnul Iisus Hristos pentru mântuirea noastră. Denia de Joi seara este cunoscută şi drept Denia celor 12 Evanghelii care vorbesc tocmai despre prinderea, procesul Mântuitorului şi despre Răstignirea Mântuitorului.

Îndelunga răbdare a Domnului nostru Iisus Hristos este preamărită după fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite la Denia din Joia Mare (Utrenia zilei de vineri). Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcătuiesc un tablou complet al suferinţelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea şi moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se răstigneşte pe Sine, fără de păcat fiind, pentru ca noi să fim izbăviţi din robia păcatului.

Sursa: reintregirea.ro

Ultimele din categorie