Hramul cantinei sociale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad

Arhiepiscopia Aradului

Hramul cantinei sociale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad

    • Hramul cantinei sociale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad
      Hramul cantinei sociale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad

      Hramul cantinei sociale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad

Duminică, 6 decembrie 2015, sufletele multor credincioși sărmani s-au bucurat de binefacerile primite de la Cantina socială „Sfântul Nicolae” din Arad.

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae aduce în fiecare an bucurie în sufletele multor credincioși sărmani. Cu prilejul acestei sărbători, cei mai necăjiți oameni din oraș au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite până acum prin Cantina Socială „Sfântul Ierarh Nicolae” a Arhiepiscopiei Aradului. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, ctitorul acestui așezământ social, a fost săvârșită o slujbă de mulțumire de către părintele Gabriel Mariș, consilier social al eparhiei, pentru tot ajutorul primit anul acesta prin grija ocrotitorului cantinei, Sfântul Ierarh Nicolae. La slujbă au participat toți beneficiarii cantinei, la sfârșit bucurându-se, în armonia colindelor tradiționale, pe lângă hrana zilnică și de mai multe daruri primite.

Cantina socială a luat fiinţă în anul 2007, la îndemnul Arhiepiscopului Timotei, prin bunăvoinţa credincioşilor arădeni, a societăţilor specializate în produse sanitare şi cu implicarea celor instruiţi, în urma unei trebuinţe manifestate în rândul persoanelor fără nici un venit sau cu venituri reduse, al vârstnicilor singuri sau al familiilor cu mulţi copii şi fără posibilitate de întreţinere şi care, zi de zi, solicitau sprijin pentru o pâine şi alimente.

Sursa: http://www.episcopiaaradului.ro/2015/12/hramul-cantinei-sociale-sf-ier-nicolae/

Citește despre: