Pelerinajul corului de copii „Sfințișorii”, la Schitul Feredeu din Arad

Arhiepiscopia Aradului

Pelerinajul corului de copii „Sfințișorii”, la Schitul Feredeu din Arad

    • Pelerinajul corului de copii „Sfințișorii”, la Schitul Feredeu din Arad
      Pelerinajul corului de copii „Sfințișorii”, la Schitul Feredeu din Arad

      Pelerinajul corului de copii „Sfințișorii”, la Schitul Feredeu din Arad

Corul de copii „Sfințișorii” al Parohiei Ortodoxe Aradul Nou a făcut, în duminica a IV-a din Postul Mare, un pelerinaj la Schitul Feredeu din cadrul Arhiepiscopiei Aradului. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, activitatea face parte din programul de cateheză duminicală de care beneficiază copiii acestei parohii.

Pelerinajul a fost al treilea obiectiv propus în cadrul programului social-educațional „Muncim pentru fapte bune” desfășurat de corul de copii și început în luna februarie a acestui an. Programul se înscrie în activitățile desfășurate în acest an în Patriarhia Română cu ocazia „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”.

„Programul dorește să evidențieze formarea spirituală a tinerilor şi orientarea lor spre însuşirea valorilor perene prin intermediul Familiei, Bisericii şi Şcolii. Prin implicarea beneficiarilor centrului social CITO Tabacovici în activități misionare, s-a încercat cultivarea iubirii, prieteniei și respectului față de aproapele, mai ales când acesta este un om cu deficiențe”, subliniază părintele Gabriel Mariș, consilier social al Arhiepiscopiei Aradului.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: