Liturghie arhierească la Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti

Arhiepiscopia Bucureştilor

Liturghie arhierească la Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti

    • Liturghie arhierească la Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti
      Liturghie arhierească la Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti

      Liturghie arhierească la Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti

La Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Preasfinţia Sa a rostit şi un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi, în care le-a evidenţiat învăţăturile ce se desprind din textul Sfintei Evanghelii:

„Suntem chemaţi ca în toată viaţa noastră să înmulţim iubirea, să înmulţim fapta cea bună. Domnul Iisus Hristos este Acela care la sfârşitul veacurilor va veni ca Judecător, Judecătorul cel Drept sau Judecătorul care nu va judeca după unul din codurile de legi omeneşti, ci după Evanghelia Sa care merge până la rădăcina tuturor faptelor rele. Va veni însă cu iubire şi cu dragoste şi toţi cei ce vor fi săvârşit cât de multe fapte bune, se vor fi mărturisit de păcatele lor, vor primi iertare”, a spus Preasfinţia Sa.

Ctitorie a fiicei Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti este unul dintre cele mai frumoase și impunătoare lăcaşuri de cult din Capitală.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: