Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou: Patru conducători de Biserici Autocefale coliturghisesc în Bucureşti

27 Octombrie 2017 09:48 Arhiepiscopia Bucureştilor
 

Bucureştiul se află în zi de sărbătoare. Ocrotitorul Capitalei României şi al Catedralei Patriarhale, Sfântul Dimitrie cel Nou, este cinstit în aceste momente la Patriarhie de mii de credincioşi. Preafericitul Părinte Kirill prezidează liturghia de hram în concelebrare cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și al întregii Albanii,  şi cu Preafericitul Părinte Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia.

Din soborul slujitor fac parte ierarhi români, dar şi ierarhi din Biserici Ortodoxe din foste ţări comuniste care au suferit în timpul regimului comunist.

Aceştia se află în Capitala României în contextul Anului Comemorativ dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului şi al aniversării a zece ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel.

După citirea evangheliei, Preafericitul Părinte Patriarh Kirill a adresat o omilie pelerinilor aflaţi pe Dealul Patriarhiei cărora le-a spus că evlavia lor este o mărturie a înfloririi Ortodoxiei româneşti de astăzi (cuvântul integral, aici).

„Fie ca, pentru rugăciunile Sfinţilor Cuvioşi Serafim de Sarov şi Dimitrie Basarabov, Domnul să apere pământul românesc şi poporul evlavios al acestuia de orice rău. Acest popor să fie plin de darurile Duhului Sfânt, să se nevoiască râvnitor pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna (Iud. 1, 3) şi să păstreze neîndoielnic fidelitatea faţă de Biserica Ortodoxă cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, pe care nu au biruit-o toţi prigonitorii ei”, a spus Patriarhul Rusiei.

Din soborul slujitor fac parte ierarhi români, dar şi ierarhi din Biserici Ortodoxe din foste ţări comuniste care au suferit în timpul regimului comunist. Aceştia se află în Capitala României în contextul Anului Comemorativ dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului şi al aniversării a zece ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel.

Credincioşii care au venit la Hramul Catedralei pot aduce cinstire unui fragment din moaştele Sfântului Serafim de Sarov adus în dar de Preafericitul Părinte Patriarh Kirill. Delegaţia Bisericii Ruse a ajuns ieri în România, fiind prima vizită a unui patriarh rus în ţara noastră după 1989. La întâmpinarea sfintelor moaşte a fost oficiat aseară un polihroniu, apoi cei doi patriarhi au adresat câte un cuvânt de binecuvântare.

Mâine va avea loc slujba Te Deum la 10 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în prezenţa ierarhilor români şi străini, a clerului şi credincioșilor.

La ora 10.00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, se va desfăşura şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dedicată Anului omagial şi comemorativ 2017.

Sursa: basilica.ro

Ultimele din categorie