Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a slujit la Paraclisul „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova

Arhiepiscopia Craiovei

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a slujit la Paraclisul „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova

    • Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a slujit la Paraclisul „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova
      Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a slujit la Paraclisul „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova

      Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a slujit la Paraclisul „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova

Duminică, 31 ianuarie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la altarul Paraclisului mitropolitan „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova.

Câteva sute de credincioşi au participat duminică, 31 ianuarie, la Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită la altarul Paraclisului mitropolitan „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărului teolog Marian Bogoslav, a fost hirotonit întru diacon pe seama parohiei Brabova, din Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj.

În cuvântul rostit la finalul slujbei religioase, Mitropolitul Olteniei a detaliat învăţăturile pericopei evanghelice duminicale (Luca 19, 1 – 10), subliniind modelul de pocăinţă reprezentat pentru noi de Zaheu vameşul: „În fiecare dintre noi trăieşte câte un Zaheu. Toţi dorim să-L vedem pe Dumnezeu, să fim în comuniune cu El, însă ne trag înapoi gândurile, grijile, patimile şi ispitele acestei lumi. Mulţi ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi se străduiesc să vieţuiască după învăţăturile Mântuitorului Hristos, însă pe măsură ce urcă pe scara spre desăvârşire, spre Dumnezeu, realizaeză că le este greu să se despartă de lucruri devenite familiare, apropiate, de patimi ce au devenit deja o a doua natură a omului. Proba de foc prin care trebuie să trecem pentru a ajunge la Dumnezeu este hotărârea fermă, decisivă, de a rupe definitiv legătura cu păcatul.”

Sursa: http://www.mitropoliaolteniei.ro/?p=17613

Citește despre: