Festivalul de datini şi obiceiuri „Tudor Pamfile”, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Arhiepiscopia Dunării de Jos

Festivalul de datini şi obiceiuri „Tudor Pamfile”, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

    • Festivalul de datini şi obiceiuri „Tudor Pamfile”, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi
      Festivalul de datini şi obiceiuri „Tudor Pamfile”, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

      Festivalul de datini şi obiceiuri „Tudor Pamfile”, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Duminică, 20 decembrie 2015, la Catedrala arhiepiscopală din Galați, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a binecuvântat desfășurarea Festivalului de datini și obiceiuri „Tudor Pamfile”, aflat la cea de-a XXIV-a ediţie.

În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, 20 decembrie 2015, Catedrala arhiepiscopală din Galaţi a primit cetele de colindători, cu ocazia îndătinatului Festival de datini şi obiceiuri „Tudor Pamfile”, care a ajuns anul acesta la cea de a XXIV-a ediţie. Evenimentul a fost organizat, ca-n fiecare an, de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, prin Secţia de Cercetare, Conservare şi Valorificare a Creaţiei şi Tradiţiei Populare, în parteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos. La început a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

După Sfânta Liturghie, pe esplanada Catedralei arhiepiscopale a avut loc prezentarea datinilor propriu-zise. Pe lângă colindele tradiţionale de Crăciun, participanţii au încântat asistenţa cu plugul mare, capra şi ursul, steaua, tobe, buciumuri şi fluiere. De asemenea, printre numeroşii credincioşi prezenţi s-au numărat şi preoţii din municipiul Galaţi, care au purtat în mâini Icoana Naşterii Domnului, împodobită cu ştergarul românesc autentic, într-o frumoasă armonie a tradiţiilor spirituale cu cele autohtone.

Festivalul s-a încheiat cu o procesiune a colindătorilor pe strada Domnească, de la Catedrala arhiepiscopală către Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, din Galaţi.

Sursa: http://www.edj.ro/index.php/decembrie-2015/3460-festivalul-de-datini-i-obiceiuri-tudor-pamfile-la-catedrala-arhiepiscopal-din-galai

Citește despre: