Bucuria Sfântului Ierarh Nicolae în orașul Târgu Frumos

Arhiepiscopia Iaşilor

Bucuria Sfântului Ierarh Nicolae în orașul Târgu Frumos

    • Bucuria Sfântului Ierarh Nicolae în orașul Târgu Frumos
      Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Târgu Frumos

      Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Târgu Frumos

    • Bucuria Sfântului Ierarh Nicolae în orașul Târgu Frumos
      Bucuria Sfântului Ierarh Nicolae în orașul Târgu Frumos

      Bucuria Sfântului Ierarh Nicolae în orașul Târgu Frumos

    • Bucuria Sfântului Ierarh Nicolae în orașul Târgu Frumos
      Bucuria Sfântului Ierarh Nicolae în orașul Târgu Frumos

      Bucuria Sfântului Ierarh Nicolae în orașul Târgu Frumos

    • Bucuria Sfântului Ierarh Nicolae în orașul Târgu Frumos
      Bucuria Sfântului Ierarh Nicolae în orașul Târgu Frumos

      Bucuria Sfântului Ierarh Nicolae în orașul Târgu Frumos

Între parohiile din  Protopopiatului Pașcani care-l au ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae, Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din orașul Târgu Frumos este la loc de cinste, ținând cont de istoricul acestui așezământ sfânt, construit pe aceste meleaguri în secolul al XIX-lea de câțiva negustori creștini care desfășurau activități comerciale în zonă. Biserica construită în formă de cruce, cu ziduri groase din piatră, a făcut față vitregiilor vremurilor și a cunoscut în decursul anilor consolidări și reparații permanente.                               

Vrednci preoți au slujit altarul acestei biserici, menținând trează evlavia și credința ortodoxă, cu toții aducându-l în rugăciune mereu ca mijlocitor pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Făcătorul de minuni. De mai bine de 37 de ani, altarul acestei biserici a fost îmbogățit de prezența unui preot statornic, care, prin rugăciune alături de familie, a reușit să dezvolte marea familie a Sfântului Ierarh Nicolae din orașul Târgu Frumos.  Este vorba despre părintele paroh Apetroaiei Ioan.       

În activitatea părintelui Apetroaei Ioan se înscriu, ca și priorități, grija pentru cei săraci și neputincioși din parohie, dar și atenta supraveghere a proiectelor administrative demarate de-a lungul anilor împreună cu consiliul și comitetul parohial. Amintim câteva dintre acestea: consolidarea bisericii și înfrumusețarea acesteia cu pictură, organizarea slujbei de resfințire a bisericii parohiale, împlinită în anul 1987 de către Înaltpreasfințitul Pimen, pe atunci Episcop vicar al Arhiepiscopiei Moldovei și Sucevei, construcția unei case sociale și reconstrucția casei parohiale. Datorită calităților sale, părintele Ioan a fost ales de către preoții din Protopopiatul Pașcani membru în Adunarea Eparhială pentru două mandate consecutive, iar în prezent este membru activ în Consistoriu Protopopesc. Trebuie să amintim faptul că parohia care-l are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae rezolvă și în prezent multe probleme misionare, mai ales sociale, ținând cont de enoriașii de etnie romă și săraci din parohie.                              

Având în vedere toate acestea, ziua Sfântului Nicolae este un prilej de bucurie nu numai pentru enoriașii acestei parohii, dar și pentru întreaga comunitate creștină din orașul Târgu Frumos. Și anul acesta, de la cel mai mic și până la cel mai mare, creștinii ortodocși au fost prezenți încă din ajunul Sfântului Ierarh Nicolae la biserica care-l are ca ocrotitor, la momentul rugăciunii, prilejuit de săvârșirea slujbei Vecerniei și a Litiei. Ca în fiecare an, cel mai așteptat moment a fost cel în care preoții slujitori, alături de credincioși, au cântat colinde, vestind bucuria Nașterii Domnului Iisus Hristos. Au fost momente unice și înălțătoare în care credincioșii au uitat, pentru moment, de grijile vieții, trăind bucuria prezenței Sfântului Nicolae printre ei.  După rostirea cuvântului de învățătură de către părintele protopop Pavel Postolachi, toți cei prezenți la sfânta biserică au simțit generozitatea Sfântului Ierarh Nicolae printr-un program atent pregătit de către părintele paroh Apetroaei Ioan împreună cu membrii consiliului și comitetului parohial. Rugăm pe Sfântul Ierarh Nicolae să ne mijlocească purtarea de grijă a Lui Dumnezeu și să ne ajute în a ne reîntâlni și cu alte ocazii prilejuite de evenimente sfinte și înălțătoare! (Preot Gigi-Daniel Ioan, misionar de caritate și secretarul Protopopiatului Pașcani)

Citește despre: