Conferinţă despre valorile familiei, la Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza“ din Iaşi

14 Iunie 2016 15:40 Arhiepiscopia Iaşilor
 

În cadrul evenimentelor dedicate Săptămânii „Familia tradiţională“, la Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza“ din Iaşi a fost organizată o conferinţă în cadrul unui parteneriat încheiat între acest colegiu şi Departamentul Pro Vita al Protopopiatului 3 Iaşi. Conferinţa a avut ca temă „Familia tradiţională creştină - spaţiul sacru de dezvoltare morală şi spirituală a tinerilor de astăzi“. Părintele diacon Stephen Holley, care slujeşte la Biserica „Sf. Haralambie“ din Iaşi, a fost invitat în cadrul acestui eveniment să vorbească tinerilor despre criza morală şi spirituală cu care se confruntă sistemul educaţional din Statele Unite ale Americii, ca urmare a scoaterii educaţiei religioase din şcoli , dar şi despre rolul familiei în dezvoltarea şi educaţia morală a tinerilor. Mesajul părintelui Stephen a fost completat prin implicarea părintelui Grierosu Vasile Răzvan, voluntar  al Departamentului Pro Vita, şi prin cel al domnului Paul Amănoaie, translator şi voluntar Pro Vita. La sfârşitul conferinţei, invitatul a răspuns unor întrebări referitoare la pericolul consumului de droguri, alcool şi etnobotanice, subliniind în acelaşi timp principiile morale şi spirituale pentru reuşita întemeierii unei familii  creştine. (Pr. Grierosu Vasile Răzvan - Parohia Zanea)

Ultimele din categorie