Printre altele, părintele ne-a împărtăşit şi o întâmplare scurtă şi frumoasă, pe care o redăm în rândurile următoare: „Cineva a ajuns să aibă datorii mari şi a fost nevoit să-şi vândă bunurile pentru a nu fi arestat. Cei veniţi la licitaţie îi cumpărau lucrurile pe nimic. Aşa se întâmplă cu omul necăjit şi ajuns la strâmtoare. Vinde cele mai dragi obiecte pe bani puţini, îşi vinde amintirile şi o parte din viaţă pentru a supravieţui şi a putea merge mai departe. La un moment dat, persoana care conducea licitaţia a ridicat o vioară. Se vedea de departe că era veche şi uzată.

- Ce ofertă faceţi pentru vioară?

- 100 de dolari.

- 105 dolari.

- Dă cineva mai mult?

- 110, a spus cineva.

- 115, s-a auzit o altă voce.

- 120.

- Dă cineva mai mult?

- 121.

- 121?

121 o dată, 121 de două ori...

Din spatele sălii un om obosit şi trist a înaintat şi a luat arcuşul şi apoi vioara.

A scos o batistă şi a şters vechea vioară cu gingăşie şi dragoste. A acordat puţin corzile, după care a aşezat-o pe umăr şi a cântat o melodie curată şi duioasă asemenea cântecului în-gerilor. Oamenii iradiau bucurie şi lumină. Maestrul s-a înclinat şi a oferit vioara celui ce făcea strigările.

- Deci!? Cât oferiţi pentru vioară?

- Dau 1.000 de dolari, a spus cineva.

- 1.500, a strigat altul.

Într-un final, vioara s-a vândut cu 3.000 de dolari.

Întrebare: Ce i-a ridicat valoarea viorii? Aceeaşi vioară în 5 minute a primit un preţ de 25-30 de ori mai mare. Ce s-a schimbat, ce s-a întâmplat?

- Un singur lucru. Vioara a fost atinsă de maestru. Cine este maestrul? Dumnezeu!“, ne-a relatat părintele.

A fi voluntar la ASCOR, a avea curajul de a face binele înseamnă a aşeza vioara vieţii noastre în mâinile lui Dumnezeu.

- „Cum putem face aceasta?“, a întrebat un tânăr din sală.

- „Printre altele, avem nevoie de smerenie“, a venit şi răspunsul.

- „Dar cum dobândim smerenia, ce este smerenia?“, a continuat tânărul.

- „A fi smerit înseamnă a lăsa să se facă voia lui Dumnezeu cu noi, după cum ne spune Părintele Stăniloae“.

Care este preţul nostru, al oamenilor? Cât valorăm înaintea celor ce ne înconjură? Cât dau oamenii pe noi? Sunt întrebări care au răsărit în mintea noastră fără să ne propunem. Dar, oare, dacă lăsăm să se atingă de vioara sufletului nostru Maestrul, cât putem valora? În aceeaşi seară am mai aflat că binele nu este bine dacă nu este şi bine făcut, după spusele Sfântului Ioan Gură de Aur.

Fiind în Biserică, într-o şcoală a iubirii şi a iertării, binele vine firesc şi te aşază în comuniune cu aproapele şi cu Dumnezeu. Binele este întărit şi prin intermediul rugăciunii. În încheiere, părintele ne-a îndemnat să rămânem aproape de Biserică, căci ea este, peste toate, loc al vindecării noastre. De altfel, drumul care nu duce la Biserică nu duce nicăieri. (Ana Ciobanu şi Raluca Alexandra Alecu - ASCOR Iaşi)