Pelerinaj ASCOR Iași în Bucovina și Neamț

Arhiepiscopia Iaşilor

Pelerinaj ASCOR Iași în Bucovina și Neamț

    • Pelerinaj ASCOR Iași în Bucovina și Neamț
      Pelerinaj ASCOR Iași în Bucovina și Neamț

      Pelerinaj ASCOR Iași în Bucovina și Neamț

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – filiala Iași a organizat în perioada 11-13 martie 2016 un pelerinaj la mănăstirile din Bucovina și Neamț, pentru a redescoperi frumusețea și înțelesurile adânci lăsate de Dumnezeu  în aceste locuri de înaltă viețuire.

Iubirea lui Dumnezeu față de noi a făcut ca aproximativ 50 de studenți, în mijlocul vieții cotidiene, să dea curs chemării tainice a lui Dumnezeu pentru a înțelege, acum la începutul Postului mare, că întreaga noastră viață este o călătorie. De asemenea, ne-am încredințat că avem posibilitatea să-L cunoaștem pe El și lucrarea Lui minunată încă din această viață pământească. Încă din prima zi am început să ne dezlipim de grijile care adeseori ne copleșesc, să ne schimbăm pentru puțin timp prioritățile și să lăsăm gândurile bune, gândurile de la Dumnezeu, să ne lumineze mintea. După ce am vizitat frumoasele mănăstiri ale Bucovinei, am înnoptat la Mănăstirea Putna, care a fost numită „Ierusalimul neamului românesc” de către marele poet național Mihai Eminescu.

În cea de-a doua zi am vizitat mănăstirile din Neamț care, asemenea celor din Bucovina, sunt „imprimate” de prezența tainică a lui Dumnezeu, Cel care le-a înzestrat cu atâta frumusețe. La prima vedere, aceste mănăstiri sunt impresionante datorită unor elemente exterioare precum istoria, pictura, arhitectura, manuscrisele. Toate acestea însă vorbesc despre o conlucrare a lucrurilor văzute cu cele nevăzute, adică despre legătura oamenilor din aceasta viață trecătoare cu sfinții din Împărăția veșnică a lui Dumnezeu, despre conlucrarea cu harul divin și despre iubirea nemărginită a lui Dumnezeu față de noi.  În cea de-a treia zi am pornit spre Mănăstirea Sihla, am participat la Sfânta Liturghie, iar apoi am vizitat Peștera Sfintei Teodora, unde ne-am rugat Cuvioasei să ne ajute și pe noi să mergem pe cărarea ce duce la Împărăție. Aici ne-am bucurat de fiecare rugăciune, strop de ploaie și fulg de nea cu care am fost binecuvântați. După ce am vizitat Mănăstirea Agapia, ne-am îndreptat spre Iași, mulțumind lui Dumnezeu pentru această frumoasă experiență alături de alți studenți de la diferite facultăți și din diferite zone ale țării.

Astfel de pelerinaje sunt pentru noi ca o „pregustare” a vieții din Împărăția lui Dumnezeu, iar înveșnicirea anumitor momente ne ajută să privim mai des către Cer și să nu pierdem din vedere țelul final al pelerinajului întregii noastre vieți. (Violeta-Cristina Grefelian –  Anul III, Facultatea de Litere)

Citește despre: