Pelerinaj pe urmele Sfântului Voievod Ştefan cel Mare

14 Februarie 2017 14:42 Arhiepiscopia Iaşilor
 

În zilele de 10 şi 11 februarie 2017, 50 de tineri liceeni şi studenţi, membrii ai ATOR Iaşi, au plecat într-un pelerinaj în Bucovina, pe urmele Sfântului Voievod Ştefan cel Mare despre care au aflat că, asumându-şi eşecurile şi atribuindu-I lui Dumnezeu victoriile, a preţuit cununa smereniei mai mult decât coroana de domn al Moldovei.

Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cămârzani, unde frumuseţea locului şi liniştea din biserică ne-au introdus în atmosfera potrivită unui pelerinaj, a fost punctul de început al pelerinajului. A urmat vizita Cetăţii de Scaun a Sucevei, loc unde ne-am adus aminte de bătălia din 1497, când polonezii au înconjurat cetatea, dar nereuşind să o cucerească, s-au retras în Polonia.

Închinându-ne la moaştele Sfântului Ioan cel Nou şi aflând viaţa lui, am fost impresionaţi de viaţa acestuia, un tânăr negustor care a preferat să-şi piardă viaţa decât să se lepede de Hristos. De astfel de modele curajoase avem nevoie noi, tinerii; care trăiesc ceea ce spun şi mai ales care sunt în stare să şi moară pentru ceea ce cred.

După alte câteva popasuri la mănăstirile Dragomirna, Pătrăuţi şi Bogdana, am ajuns la Mănăstirea Putna, destinaţia principală a pelerinajului nostru. Aici am participat la slujba de seară în paraclisul mănăstirii, unde se găsesc moaştele Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul. Apoi, am plecat către chilia Sfântului Daniil Sihastrul şi Dealul Crucii. Nu a fost uşor să mergem prin gerul care făcea zăpada să trosnească sub picioarele noastre, dar această drumeţie ne-a apropiat foarte mult şi ne-a învăţat câteva lecţii preţioase pentru care cred că a meritat să înfruntăm frigul. Ajunşi la chilia Sfântului Daniil, cineva a avut ideea să citim rugăciunile de seară acolo. Stând pe loc un sfert de oră la rugăciune şi văzând cum încep să nu-mi mai simt mâinile şi picioarele, am realizat cât de simplu şi de comod îmi este acasă la căldură să citesc aceste câteva rugăciuni, pe care de multe ori uit să le rostesc. Data viitoare când îmi va fi greu să mă rog seara, probabil îmi voi aduce aminte că Sfântul Daniil Sihastrul se ruga în frig în fiecare seară. Apoi, când am urcat şi coborât de pe Dealul Crucii, mi-am dat seama cât de important este să ai în viaţă pe cineva alături. Să ai un sprijin. Urcuşul prin zăpadă nu a fost uşor pentru toţi, dar mergând împreună şi ajutându-ne am reuşit cu toţii să ajungem sus şi să vedem priveliştea.

A doua zi ne-am trezit dis-de-dimineaţă pentru a merge la Sfânta Liturghie, iar după slujbă am avut parte de o vizită ghidată la muzeul Mănăstirii Putna. L-am avut ca ghid pe părintele Dosoftei, care, pe lângă datele istorice legate de Sfântul Ştefan, ne-a oferit şi adevărate lecţii de viaţă pornind de la faptele voievodului. Ne-a spus părintele că Sfântul Ştefan cel Mare a reuşit să menţină echilibrul în viaţa sa personală şi în viaţa politică a Moldovei, pentru că a avut multă dragoste pentru oameni şi smerenie. O dovadă de dragoste este faptul că în repetate rânduri a trimis scrisori boierilor care au participat la uciderea tatălui său şi care fugiseră în Polonia, spunându-le că i-a iertat, îndemnându-i să se întoarcă acasă şi făgăduindu-le că nu-i va pedepsi în nici un fel, ci îşi vor păstra rangurile şi demnităţile de dinainte. Faptul că Sfântul Ştefan a fost smerit reiese din reacţia lui după victoria de la Vaslui şi după înfrângerea de la Războieni. Pe de o parte, după bătălia de la Vaslui (10 ianuarie 1475), cu toate că învinsese, Sfântul Ştefan a postit 4 zile cu pâine şi cu apă şi a poruncit în toată ţara ca nimeni să nu îndrăznească să-i atribuie lui victoria, ci lui Dumnezeu. Pe de altă parte, după înfrângerea de la Războieni (26 iulie 1476), într-o scrisoare adresată principilor Europei, Sfântul Ştefan spune că din cauza păcatelor lui au biruit păgânii. Aşadar, asumându-şi eşecul şi atribuindu-I lui Dumnezeu victoria, Ştefan cel Mare a dovedit că a preţuit cununa smereniei mai mult decât coroana de domn al Moldovei.

Părintele Dosoftei ne-a mai spus că oamenii, chiar dacă nu îşi propun asta, tot timpul imită pe cineva şi ne-a îndemnat să avem grijă ce modele ne alegem, pentru că aşa cum e modelul, aşa vom ajunge şi noi. Când am servit masa, Gabriel, un tânăr din grup, a remarcat că în trapeza mănăstirii era prezentă icoana Cinei celei de Taină. Privind la icoană şi la noi, care mâncam împreună, el a găsit o asemănare. Spunea că, stând împreună la masă, realizam o comuniune frumoasă, care, dacă o vom cultiva şi după pelerinaj, se va păstra şi în veşnicie.

Pe drumul de întoarcere ne-am oprit la mănăstirile Arbore, Humor şi Voroneţ, unde am realizat o dată în plus cât de vrednici au fost strămoşii noştri. Ei nu şi-au investit averile în lucruri trecătoare, ci s-au gândit că cel mai bun lucru pe care îl poţi lăsa urmaşilor este o biserică care să dăinuie sute de ani şi care să transmită din generaţie în generaţie aceeaşi credinţă, aceleaşi tradiţii şi aceleaşi valori. Pe mine personal, acest pelerinaj m-a motivat şi mi-a dat curaj. Dacă Sfântul Ştefan cel Mare, într-o epocă mult mai dificilă decât cea în care trăiesc eu, a reuşit să facă lucruri atât de măreţe, înseamnă că şi eu, care astăzi trăiesc într-o societate liberă şi am acces atât de uşor la cunoaştere, pot face lucruri frumoase pentru mine şi pentru cei din jurul meu. (Andrei Grosu, ATOR Iaşi)

Ultimele din categorie