Acţiune de donare de sânge la Dispensarul Medical Sascut

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Acţiune de donare de sânge la Dispensarul Medical Sascut

    • Acţiune de donare de sânge la Dispensarul Medical Sascut
      Acţiune de donare de sânge la Dispensarul Medical Sascut

      Acţiune de donare de sânge la Dispensarul Medical Sascut

Sectorul Social Filantropic al Eparhiei Romanului şi Bacăului, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, vine în sprijinul persoanelor bolnave care au nevoie de sânge pentru depăşirea problemelor de sănătate. 

Marţi, 7 februarie 2017, la Dispensarul Medical Sascut s-a derulat o nouă etapă a campaniei de donare de sânge „Întinde o mână şi dă o şansă vieţii“. Astfel, la îndemnul preoţilor din comună, un număr de aproximativ 70 persoane s-au înscris pe lista donatorilor. Doar 50 dintre aceştia au putut dona din cauza lipsei materialelor necesare recoltării. În perioada următoare se va organiza o nouă etapă de donare. În cadrul acestei campanii, preoţii oferă credincioşilor detalii despre importanţa actului donării de sânge, atât în ceea ce priveşte sănătatea personală a donatorului, cât şi ca act de solidaritate faţă de persoanele care au nevoie urgentă de sânge pentru tratarea diferitelor afecţiuni. Totodată, credincioşii sunt informaţi şi asupra siguranţei actului donării, fiindu-le aduse la cunoştinţă şi unele motivaţii materiale, precum şi drepturile donatorului şi beneficiile care recurg din donarea sângelui. 

Citește despre: