Aşezământ social-filantropic în Parohia „Sfântul Ioan“ - Târgu Ocna

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit sâmbătă, 9 iulie 2016, casa socială a Parohiei „Sfântul Ioan“ - Târgu Ocna, judeţul Bacău. Cu acest prilej, credincioşii s-au închinat la racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti. 

Credincioşii Parohiei „Sfântul Ioan“ din Târgu Ocna au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Ierarhul a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia, iar apoi a sfinţit Aşezământul social-filantropic „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“ al parohiei, ridicat prin multă jertfă de bunii enoriaşi, păstoriţi de preotul paroh Sorin Postelnicu. După cum ne-a relatat preotul Ioan Bârgăoanu, protopop al Protopopiatului Oneşti, clădirea s-a ridicat în stil ştefanian. Aceasta cuprinde bucătărie şi o sală dotată la sandardele societăţii contemporane. „La acest eveniment au participat peste 700 de credincioşi. Bucuria a fost mare pentru că Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a adus de la Centrul Eparhial Roman racla în care se află un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti. Ierarhul nostru a oferit distincţii celor care au ajutat la ridicarea aşezământului social-filantropic. De asemenea, aceste distincţii au reprezentat o încurajare şi o responsabilizare a donatorilor pentru lucrările de refacere şi consolidare ce vor începe la biserica parohială“, a menţionat părintele protopop Ioan Bârgăoanu. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, IPS Părinte Ioachim a precizat că Biserica are nevoie de unitatea credincioşilor, de mărturisirea credinţei şi de unitate în înfăptuire. Înaltpreasfinţia Sa a mai adăugat că una din lucrările văzute ale Bisericii în societatea contemporană constă în oferirea de hrană şi apă celor lipsiţi de ajutor, fără posibilităţi materiale.

De la același autor

Ultimele din categorie