Campanie de informare privind consumul de alcool, la Oneşti

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Campanie de informare privind consumul de alcool, la Oneşti

    • Campanie de informare privind consumul de alcool, la Oneşti
      Campanie de informare privind consumul de alcool, la Oneşti

      Campanie de informare privind consumul de alcool, la Oneşti

La Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“ din Oneşti a avut loc luni, 14 martie 2016, prima activitate de conştientizare şi informare a elevilor asupra riscului la care se pot expune prin consumul ocazional sau dependent de alcool şi stupefiante.

Acest workshop a fost organizat de Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în parteneriat cu Protoieria Oneşti şi instituţia gazdă, şi a fost susţinut de angajaţi şi voluntari ai Centrului „Izvorul Tămăduirii“ al Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ - filiala Bacău, coordonaţi de preotul Liviu Burlacu. La eveniment a participat şi preotul Ioan Bârgăoanu, protopop al Protopopiatului Oneşti, care a amintit că Biserica este aproape de tineri în orice moment din viaţa lor. Seria întâlnirilor dedicate liceenilor va continua şi în perioada următoare, după cum a menţionat preotul Ilarion Mâţă, inspector al Sectorului social-filantropic şi misionar al Eparhiei Romanului şi Bacăului.

Citește despre: