Centrul social de la Hârja, în straie de sărbătoare

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Centrul social de la Hârja, în straie de sărbătoare

    • Centrul social de la Hârja, în straie de sărbătoare
      Centrul social de la Hârja, în straie de sărbătoare

      Centrul social de la Hârja, în straie de sărbătoare

În perioada 31 august - 1 septembrie 2017, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, au avut loc o serie de evenimente prilejuite de cinstirea Sfântului Dionisie Exiguul, sfântul ocrotitor al Centrului de zi pentru copii şi tineri din cadrul  Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja.

Timp de o săptămână, copiii acestui centru au realizat diferite lucrări menite să pregătească sărbătoarea, coordonaţi fiind de pedagogii sociali ai instituţiei. Au pictat icoane cu chipul Sfântului Dionisie şi au învăţat poezii bazate pe înţelepciunea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Înainte de slujba Privegherii de joi, 31 august 2017, copiii s-au întâlnit în paraclisul aşezământului, pentru a purta câteva discuţii cu teologul şi pedagogul social Daniel Ion, despre viaţa şi activitatea Sfântului Dionisie. În ziua praznicului Sfântului Dionisie Exiguul, s-a săvârşit Sfânta Liturghie şi s-a binecuvântat noul an bisericesc. Apoi, copiii au recitat poezii  religioase şi au rostit citate din scrierile Sfinţilor Părinţi. La sfârşit, au dăruit părinţilor invitaţi icoanele pictate cu sfântul lor ocrotitor. Evenimentul a continuat cu un moment catehetic intitulat „Ce învăţăm noi de la Sfântul Dionisie Exiguul?“. Copiii centrului au beneficiat de un pelerinaj la mănăstirile din Argeş şi Valea Oltului, precum şi de o excursie tematică pentru studiul olăritului, în ultima săptămână din vacanţă. (Florentina Ion, coordonator Centru de zi pentru copii şi tineri - Hârja)

Citește despre: