Preoţii băcăuani s-au întrunit în sinaxă

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Preoţii băcăuani s-au întrunit în sinaxă

    • Preoţii băcăuani s-au întrunit în sinaxă
      Preoţii băcăuani s-au întrunit în sinaxă

      Preoţii băcăuani s-au întrunit în sinaxă

    • Preoţii băcăuani s-au întrunit în sinaxă
      Preoţii băcăuani s-au întrunit în sinaxă

      Preoţii băcăuani s-au întrunit în sinaxă

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a fost prezent joi, 16 februarie 2017, la Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt“ - Şerbăneşti din Bacău. Ierarhul a participat alături de preoţii băcăuani la Sinaxa anuală. 

Preoţii din Protopopiatul Bacău s-au reunit joi, 16 februarie 2017, la Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt“ - Şerbăneşti din Bacău. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de preoţii protoieriei, a oficiat Sfânta Liturghie.  Fiecare preot participant la slujbă a fost împărtăşit de către ierarh cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. IPS Ioachim l-a hirotonit preot pe tânărul teolog Andrei Iscu pe seama Parohiei Cetăţuia din Protopopiatul Moineşti. În cadrul liturgic, la vremea cuvenită, a fost pomenit marele ierarh cărturar Melchisedec Ştefănescu, împreună cu membrii familiei sale adormiţi întru Domnul, la împlinirea a 194 de ani de la naşterea sa. În timp ce preoţii din sobor s-au adunat în jurul potirului pentru a primi din mâinile ierarhului Trupul şi Sângele Domnului, corala protoieriei şi corala Liceului Teologic „Episcop Melchisedec“ din Roman au interpretat la strană diferite cântări religioase. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit preoţilor despre importanţa întâlnirii în comuniune liturgică: „În Sfânta Liturghie ne întâlnim cu sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu, care sunt în ceruri şi ale căror suflete sunt în mâna lui Dumnezeu. Prin comuniunea pe care noi o păstrăm, comunicăm în Duhul Sfânt şi constituim comunitatea, această unire fiind în iubirea lui Hristos. Am fost chemaţi din nou să rămânem întru iubirea lui. A rămâne în iubirea lui Dumnezeu înseamnă a împlini porunca pe care El a încredinţat-o prin testament apostolilor şi anume de a se iubi unul pe celălalt aşa cum El, Dumnezeiescul Învăţător, i-a iubit“. La finalul Sfintei Liturghii, pentru activitatea pastoral-misionară deosebită desfăşurată în parohiile încredinţate, 26 de preoţi au primit diferite ranguri bisericeşti. La recomandarea părintelui Costică Busuioc, protopop de Bacău, mai mulţi preoţi pensionari au primit din partea ierarhului diplome de excelenţă şi câte o icoană. 

Citește despre: