Program eparhial în Parohia Petricica, Protopopiatul Moineşti

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Program eparhial în Parohia Petricica, Protopopiatul Moineşti

    • Program eparhial în Parohia Petricica, Protopopiatul Moineşti
      Program eparhial în Parohia Petricica, Protopopiatul Moineşti

      Program eparhial în Parohia Petricica, Protopopiatul Moineşti

La Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Petricica, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău, a avut loc luni, 20 februarie 2017, o activitate din cadrul programului social eparhial „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine“. 

Cu acest prilej, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu de către părintele Costel Mareş, protopop de Moineşti, alături de un sobor de preoţi. Au participat 16 persoane lipsite de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău, însoţite de părintele capelan Daniel Maşala şi de părintele Eugen Ciprian Ciuche, consilier eparhial al Sectorului social filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. A urmat o agapă frăţească şi o cateheză în cadrul căreia s-au purtat discuţii pe tema nejudecării aproapelui. S-au rostit cuvinte de întărire sufletească adresate celor prezenţi, în care s-a reamintit datoria morală de a vizita pe cei din temniţe, fapt care ne conduce spre întâlnirea cu Hristos, Cel care este prezent în toţi semenii noştri aflaţi în situaţii sufleteşti apăsătoare. Părintele paroh Bogdan Cărare a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim pentru binecuvântarea oferită la organizarea acestei activităţi duhovniceşti. 

Citește despre: