Sfântul Antim Ivireanul, omagiat în Eparhia Romanului şi Bacăului

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Sfântul Antim Ivireanul, omagiat în Eparhia Romanului şi Bacăului

    • Sfântul Antim Ivireanul, omagiat în Eparhia Romanului şi Bacăului
      Conferinţă la seminarul teologic romaşcan

      Conferinţă la seminarul teologic romaşcan

    • Sfântul Antim Ivireanul, omagiat în Eparhia Romanului şi Bacăului
      Cercul pastoral „Valea Muntelui“ al Protoieriei Moineşti s-a reunit marţi, 27 septembrie

      Cercul pastoral „Valea Muntelui“ al Protoieriei Moineşti s-a reunit marţi, 27 septembrie

Preoţi şi credincioşi din Eparhia Romanului şi Bacăului l-au comemorat printr-o serie de evenimente pe Sfântul Ierarh Antim Ivireanul. Manifestările au fost prilejuite de împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică. 

În sala de festivităţi a Liceului Teologic Ortodox „Melchisedec Ştefănescu“, a avut loc marţi, 27 septembrie 2016, o conferinţă dedicată Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Aceasta a fost susţinută de pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Programul cultural-religios a debutat de dimineaţă în Catedrala Arhiepiscopală din Roman cu slujba Acatistului Sfântului Antim Ivireanul şi a continuat cu Sfânta Liturghie, oficiată de preoţii Protoieriei Roman. În contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi al Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografiilor bisericeşti, la Catedrala „Sfântul Nicolae“ din Buhuşi a fost omagiată marţi, 27 septembrie 2016, viaţa, activitatea şi opera marelui mitropolit al Ungrovlahiei. Cu acest prilej, părintele Vasile Cozma, protopop de Buhuşi, a invitat un grup de elevi de la Colegiul Tehnic „Ion Borcea“ din Buhuşi pentru un moment de incursiune în istorie, prezentat de pr. Cătălin Chiper de la Parohia Brad. Astfel s-a susţinut referatul cu tema „Viaţa şi activitatea Mitropolitului Antim Ivireanul“. S-au prezentat momente şi decizii din viaţa marelui mitropolit care au contribuit la dezvoltarea şi românizarea slujbelor bisericeşti. Părintele protopop Vasile Cozma a răspuns întrebărilor elevilor, evidenţiind prietenia dintre Sfântul Antim Ivireanul şi domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Manifestare ştiinţifică la Biserica Răducanu din Târgu Ocna

În ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, marţi, 27 septembrie 2016, s-au întâlnit la Mănăstirea Diaconeşti în comuniune liturgică preoţii din Cercul pastoral “Valea Muntelui”, Protopopiatul Moineşti. Cu această ocazie, a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către preoţii membri ai Cercului pastoral, sub protia părintelui Costel Mareş, protopop de Moineşti, răspunsurile la strană fiind date de corul maicilor Mănăstirii Diaconeşti. În cuvântul său, părintele protoiereu Costel Mareş a evocat personalitatea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, „un arhitect al limbii române liturgice“. Părintele Gheorghe Paşcu, de la Parohia Agăş, a susţinut referatul cu tema „Antim Ivireanul, gospodar şi bun chivirnisitor al averilor şi lucrărilor bisericeşti, vrednic ctitor“. Protopopiatul Oneşti a organizat marţi, 27 septembrie, conferinţa teologică „300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Antim Ivireanul - 1716-2016“. Evenimentul s-a desfăşurat la Biserica „Buna Vestire“ - Răducanu din Târgu Ocna, prin implicarea părintelui paroh Vasile-Ioan Panţiru, coordonatorul Cercului pastoral misionar din acest oraş. Moderatorul întâlnirii, părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, a prezentat distinşii oaspeţi: pr. Valentin Băltoi, consilier cultural al Eparhiei Romanului şi Bacăului, delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, prof. univ. dr. Dan Mihai Chiţoiu de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, şi prof. Constantin Stoica, de la Colegiul Naţional „Costache Negri“ - Tg. Ocna. După ce s-au oferit răspunsuri la întrebările venite din public, părintele protopop Ioan Bârgăoanu a încheiat lucrările, apoi s-a rostit o rugăciune.

Citește despre: