Lucrări de reabilitare la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Gura Humorului

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Lucrări de reabilitare la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Gura Humorului

    • Lucrări de reabilitare la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Gura Humorului
      Foto: Constantin Ciofu

      Foto: Constantin Ciofu

Credincioşii din Gura Humorului au posibilitatea să-şi înscrie numele în rândul ctitorilor de locaşuri sfinte. Aceasta după ce, la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din oraş au fost demarate lucrările de înlocuire a acoperişului.

Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Gura Humorului este suspuă în această perioadă unor lucrări de reabilitare la partea superioară, la iniţiativa preotului paroh Mircea Nuţu. Acestea se desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, cu sprijinul credincioşilor din parohie. "Acoperişul bisericii noastre nu a mai fost reparat de de 64 de ani. Igrasia din jurul locaşului de închinăciune, cauzată de umezeală şi de ploi, a afectat locaşul de închinăciune, care trebuie restaurat. Importanţa acestei biserici ne-a determinat să depunem eforturi. Astfel, toţi cei care avem gândul curat pentru a-l preaslăvi pe Dumnezeu, am purces la această lucrare", a menţionat părintele paroh Mircea Nuţu. Acoperişul sfântului locaş va fi realizat în stil ştefanian, pentru a proteja zidurile bisericii de intemperii şi pentru că acesta predomină în Bucovina. Învelitoarea din tablă de cupru va conferi o durabilitate în timp a lucrării. "De mai multe ori, le-am spus enoriaşilor că o contribuţie oferită acum va dăinui sute de ani. Numele donatorilor vor fi pomenite în cadrul sfintelor slujbe, aşa cum este rânduiala. Biserica aceasta este deosebit de importantă, întrucât prin intermediul ei am reuşit construirea unui alt altar de închinăciune în cartierul Oborului, închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Apoi, catedrala oraşului Gura Humorului s-a înălţat tot datorită acestei biserici şi Maicii Domnului. Mulţi credincioşi din toate locurile acestui pământ vin să se închine la icoana Maicii Domnului din locaşul de închinăciune închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Faptul că enoriaşii noştri împlinesc cuvântul lui Dumnezeu ne dă speranţă şi putere pentru a împodobi biserica. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să ajungem la desăvârşirea lucrărilor şi să fie de folos celor ce vor veni după noi, întru dobândirea mânuirii, în Iisus Hristos, Domnul nostru", a mărturisit preotul paroh. Persoanele care doresc să sprijine lucrările de reabilitare a acoperişului Bisericii "Sfinţii Împăraţi" din Gura Humorului sunt aşteptate în locaşul de închinăciune, unde pot face donaţii.

Citește despre: