Rugăciuni de pomenire la mormântul Mitropolitului Anastasie Crimca

 

La Mănăstirea Dragomirna din judeţul Suceava a fost oficiată vineri, 19 ianuarie 2018, slujba Parastasului pentru Mitropolitul Anastasie Crimca, ctitorul aşezământului monastic. Anastasie Crimca a fost părinte şi apărător al Ţării Moldovei, devotat binelui obştesc şi păzirii Ortodoxiei.

A devenit tradiţie ca în fiecare an, la 19 ianuarie, obştea Mănăstirii Dragomirna să facă un popas duhovnicesc la mormântul „părintelui şi rugătorului nostru, vlădica Anastasie Crimca“. Astfel, s-a trăit un moment de comuniune cu unul dintre marii ctitori ai Mănăstirii Dragomirna  - Mitropolitul Anastasie Crimca. Slujba Parastasului a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu preoţii slujitori ai Mănăstirii Dragomirna. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Crinii ţarinii“ al Mănăstirii Dragomirna. Acest an declarat de Patriarhia Română ca fiind „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam“ şi „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918“ este prilej de a ne aminti şi de alt moment în care românii şi-au dorit unirea şi care are legătură cu Mănăstirea Dragomirna. În vara anului 1600, au avut loc importante evenimente în Ţara Moldovei din punct de vedere politic şi bisericesc. Mihai Viteazul, devenit domn al Moldovei, îl găseşte pe ieromonahul Anastasie ca fiind unul dintre clericii locului, vrednic, demn de a fi hirotonit episcop de Rădăuţi. În martie 1599, Anastasie Crimca slujea ca preot în biserica domnească din cetatea Sucevei, iar la 1600 Anastasie, Episcop ales, semnează Actul jurământului. Alegerea sa la 1600 a fost determinată de legăturile sale de rudenie cu marile familii domnitoare şi boiereşti ale Moldovei şi, poate mai mult decât orice, de realele sale calităţi morale şi cărturăreşti unanim cunoscute şi recunoscute de contemporanii săi.

Slujirea Mitropolitului Anastasie Crimca, un prinos de jertfă

Prin jurământul de credinţă în faţa lui Mihai Viteazul, din 19  iunie 1600, Anastasie Crimca a înţeles să-şi pună râvna şi priceperea la păstorirea Bisericii Moldovei, care trecea printr-o perioadă de criză, întrucât episcopii titulari fugiseră cu Ieremia Movilă în Polonia. Prin acest gest sacramental, viitorul ierarh pune piatra de început pentru activitatea sa pastoral-canonică. Noul episcop de Rădăuţi a făgăduit că va păstori „bine turma încredinţată“ şi o va „feri de orice răutate“, că nu va face „nimic silit, nici de frica împăratului, nici a domnitorului“, chiar de l-ar fi ameninţat „cu moartea“. El îşi încheie astfel declaraţia de credinţă către Mihai Viteazul: „Nici în afară de stăpânirea încredinţată mie, nu voi îndrăzni între străini punerea mâinilor fără porunca mitropolitului; nu numai că eu voi fi fără plată şi fără dare, dar nici acei ce vor trăi lângă mine. Şi dacă nu voi păstori astfel, turma lui Hristos, să fiu lipsit de cinul meu, căci în zadar l-am primit“, subscrie „Anastasie episcop ales“ la Episcopia de Rădăuţi. Suntem încredinţaţi că slujirea Mitropolitului Anastasie Crimca rămâne un prinos de jertfă care aduce bucuria mântuirii.

Sprijin de nădejde pentru pelerini

Această păstorire a ţinut doar câteva luni, fiind la fel de scurtă ca şi domnia lui Mihai Viteazul în Moldova. La întoarcerea Movileştilor, după scurta perioadă petrecută în scaunul episcopal de la Rădăuţi, Mitropolitul Anastasie s-a întors la moşia sa de la Dragomireşti, unde a pus bazele activităţii sale ziditoare cultural-duhovniceşti. Cu ajutorul marilor dregători Luca şi Simeon Stroici, fostul episcop a ridicat un locaş de cult, pe care l-a pus sub ocrotirea Dreptului Enoh, a Sfântului Proroc Ilie şi a Sfântului Ioan Teologul. Despre activitatea ctitoricească a lui Anastasie Crimca, marele istoric Nicolae Iorga spunea: „A fost un ctitor cu râvnă şi un ctitor bogat care şi-a dat toată averea, pentru a o închina lui Dumnezeu“. Aşa a înţeles vlădica Anastasie să slujească Biserica şi neamul, lăsând urmaşilor ctitorii care au devenit „adevărate podoabe ale arhitecturii moldoveneşti“. Biserica cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt“ de la Dragomirna, Eclesiarhia de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava sunt edificii grăitoare despre dărnicia şi personalitatea Mitropolitului Anastasie Crimca. Smerit şi evlavios, deşi mare om de cultură, artist sensibil la tot ce-l înconjura, Anastasie Crimca n-a ezitat să-şi pună în cumpănă viaţa şi scaunul pentru dreapta credinţă. Înaltul ierarh a apărat Ţara Moldovei şi credinţa ortodoxă, negociind pacea prin soliile făcute în Polonia şi prin corespondenţa purtată cu sultanul otoman şi cu Patriarhul Filaret al Rusiei. Anastasie Crimca a fost părinte şi apărător al Ţării Moldovei, devotat binelui obştesc şi păzirii Ortodoxiei. Prin implicarea sa ca oştean, diac, ctitor, artist, diplomat, ierarh, scriitor de cărţi religioase şi aşezăminte monahale s-a făcut cunoscut dincolo de graniţele ţării. După tradiţie, osemintele sale odihnesc în pronaosul bisericii mari a Mănăstirii Dragomirna şi sunt un sprijin de nădejde pentru pelerini şi credincioşi. Pentru obştile Dragomirnei, părintele şi rugătorul - marele Mitropolit Anastasie Crimca - a fost flacăra care a ars permanent pentru ca Liturghia să nu fie întreruptă în cele patru secole de existenţă ale dragii sale ctitorii. Unirea a fost şi rămâne un ideal al neamului nostru, transmis din generaţie în generaţie; un simţământ care ne reaminteşte că suntem fraţi, toţi mădulare ale lui Hristos Domnul. (Monahia Maria Magdalena)

Ultimele din categorie