Concursul național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu”

Arhiepiscopia Timişoarei

Concursul național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu”

    • Concursul național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu”
      Concursul național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu”

      Concursul național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu”

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române organizează, pentru anul 2016, Concursul național de creație pentru copii „Biserica și Școala din sufletul meu”.

Concursul național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu” este organizat, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, cu prilejul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti la împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică (1716-2016). Concursul îşi propune să îi ajute pe participanţi să îşi descopere, prin activităţi de creaţie, noi aptitudini şi să îşi formeze anumite deprinderi, să promoveze practici noi privind învăţarea şi să realizeze schimbul de experienţă între copii.

Competiţia se adresează copiilor, preoților și profesorilor de religie implicați în Programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor” precum și celor care se ostenesc la catedră sau la amvonul Bisericii urmărind să educe copiii pentru a-și construi un viitor în care viața să fie trăită în deplinătatea ei.

În perioada ianuarie – martie 2016 se va desfăşura etapa la nivel de parohie a Concursului naţional de creaţie, la finalul căreia vor fi evaluate şi vor fi premiate cele mai bune 3 proiecte la nivel de protopopiat (1 – 10 aprilie 2016)
Evaluarea la nivelul eparhiei se va organiza în perioada 25 aprilie – 8 mai 2016, în cadrul căreia vor fi stabiliţi câştigătorii etapei eparhiale a concursului.
În perioada 20 – 21 mai 2016 se va organiza, la nivelul Patriarhiei, premierea câştigătorilor la nivelul eparhiilor.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute din conceptul concursului aflat la adresa: Biserica și Școala din sufletul meu

Sursa: http://mitropolia-banatului.ro/concursul-national-de-creatie-biserica-si-scoala-din-sufletul-meu/

Citește despre: