Hramul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj

Arhiepiscopia Timişoarei

Hramul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj

    • Hramul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj

Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului a slujit sâmbătă, 15 august 2015, la hramul bisericii parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj.

Chiriarhul Banatului a fost în mijlocul credincioșilor lugojeni de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”. Acesta a fost întâmpinat în mod tradițional de soborul slujitorilor şi al enoriaşilor acestei parohii, condus de pr. paroh Ioan Cerbu, Protopopul Lugojului. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi condus de pr. Ionel Popescu, vicar-eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei.

La slujbă au participat foarte mulți credincioși din parohie, autorități locale, reprezentanți ai celorlalte culte și confesiuni din Lugoj, membri ai delegațiilor oficiale ale orașelor înfrățite cu municipiul Lugoj și numeroși invitați.

Sursa: http://mitropolia-banatului.ro/hramul-parohiei-adormirea-maicii-domnului-din-lugoj/

Citește despre: