Proiecte pentru promovarea valorilor creștine în educația tinerilor

Arhiepiscopia Timişoarei

Proiecte pentru promovarea valorilor creștine în educația tinerilor

    • Proiecte pentru promovarea valorilor creștine în educația tinerilor
      Proiecte pentru promovarea valorilor creștine în educația tinerilor

      Proiecte pentru promovarea valorilor creștine în educația tinerilor

Joi, 10 decembrie 2015, la Centrul Eparhial din Timișoara, a avut loc întrunirea APOR, filiala Timișoara.

Sala de festivități a Centrului eparhial din Timișoara a găzduit joi, 10 decembrie 2015, ședința de lucru a membrilor Asociației Părinți pentru Ora de Religie (APOR), filiala Timișoara. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, lucrările ședinței au fost prezidate de către Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. La întâlnire au luat parte părinți-membri ai asociației, preoți și profesori de la mai multe parohii și școli din județ, precum și numeroși invitați, dornici a se înscrie și susține activitatea APOR la nivelul județului Timiș.

În mijlocul acestora a fost prezent, în calitate de invitat, și Ioan Șolea, președintele filialei APOR din Buzău, care le-a împărtășit câteva dintre experiențele și reușitele colegilor săi. Moderatorul discuțiilor a fost Claudia Albulescu, președintele APOR Timiș, care a făcut și o scurtă prezentare a proiectelor propuse pentru perioada următoare, având drept model activitatea deosebită a colegilor din județul Buzău. În cadrul întâlnirii, Ioan Șolea a prezentat mai multe inițiative încununate cu succes și aspecte importante din activitatea membrilor APOR-Buzău. Totodată, acesta a subliniat rolul decisiv al dialogului în reușita oricărui deziderat social, ce are în prim plan viața familiei creștine.

Sursa: http://mitropolia-banatului.ro/proiecte-pentru-promovarea-valorilor-crestine-in-educatia-tinerilor/

Citește despre: