Doi ani de la demararea Proiectului „Liturghia și școala duminicală pentru copii”, la Cluj

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Doi ani de la demararea Proiectului „Liturghia și școala duminicală pentru copii”, la Cluj

    • Doi ani de la demararea Proiectului „Liturghia și școala duminicală pentru copii”, la Cluj
      Doi ani de la demararea Proiectului „Liturghia și școala duminicală pentru copii”, la Cluj

      Doi ani de la demararea Proiectului „Liturghia și școala duminicală pentru copii”, la Cluj

De Praznicul Învierii Domnului s-au împlinit, în Parohia clujeană „Schimbarea la Față”, doi ani de la demararea proiectului „Liturghia şi şcoala duminicală pentru copii”. Astfel, sărbătoarea Sfintelor Paşti fost un prilej de mare bucurie pentru toţi copiii care participă săptămânal la Sfânta Liturghie săvârşită special pentru ei la demisolul locașului de cult situat pe Bulevardul Eroilor.

„Însoţiţi de părinţi şi bunici, Biserica îmbrăcată în haină de sărbătoare, a vibrat de glasurile îngereşti ale copiilor care au venit să se întâlnească cu Hristos cel Înviat în Sfânta Liturghie”, a spus părintele Vasile Gorcea.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, copiii au fost îndemnați la iubire, iertare, bunătate şi milostenie.

La sfârşitul slujbei, părintele Vasile Gorcea a binecuvântat printr-o rugăciune specială pasca şi ouăle roşii aduse pentru copii cu ocazia sărbătorii pascale, iar cei mici s-au bucurat de darurile primite şi pregătite special pentru ei în această zi.

Sursa: radiorenasterea.ro

Citește despre: