Eroii neamului românesc au fost cinstiți la Cluj, de Ziua Europei

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Eroii neamului românesc au fost cinstiți la Cluj, de Ziua Europei

    • Eroii neamului românesc au fost cinstiți la Cluj, de Ziua Europei

Luni, 9 mai 2016, a fost sărbătorită la Cluj, Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei.

Manifestările organizate cu acest prilej au debutat în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca, la ora 12.00, cu o ceremonie militară. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, prezent ca în fiecare an la toate sărbătorile naționale, a oficiat alături de alți preoți clujeni, o slujbă de Te-Deum. La finalul slujbei, ierarhul a rememorat câteva momente din istoria țării noastre, spunând că noi, cei de astăzi ar trebui să dăm dovadă de mai multă dragoste și mai mult respect față de cei ce au murit pentru țară.

Clujenii care au participat la manifestările din Piața Avram Iancu au ţinut, alături de oficialitățile județene, un moment de reculegere în memoria celor doi militari români, morţi în Afganistan. Comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general maior Ioan Manci.

„Armata Română s-a pliat pe noile cerinţe din teatrul de operaţii din Afganistan şi ne-am concentrat efortul pe misiuni de consiliere, de pregătire comună a forţelor afgane şi predării atribuţiilor structurilor de securitate afgane, armatei şi poliţiei. Riscurile sunt prezente în teatrele de operaţii peste tot, iată că şi în misiuni de consiliere şi pregătire în comun există riscuri, generate de comportamentul militarilor afgani”, a menţionat Ioan Manci.

În timpul manifestărilor, pe scările din faţa Catedralei Mitropolitane au fost prezentate cele 28 de steaguri ale ţărilor membre ale UE, iar elevi ai Liceului de Muzică Sigismund Toduță, alături de Muzica Militară a comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au interpretat o suită de marșuri și cântece patriotice.

Sursa: radiorenasterea.ro

Citește despre: