Prezență arhierească în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Prezență arhierească în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

    • Prezență arhierească în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”
      Prezență arhierească în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

      Prezență arhierească în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

Zeci de credincioși din parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului” au participat în seara zilei de vineri, 1 aprilie 2016, la Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite, oficiată de Preasfințitul Episcop Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord.

Alături de ierarh au fost părintele Florin Ignat, asistentul social al Protopopiatului Cluj 1 și preoții slujitori ai bisericii.

”Cu profundă emoție și mult har, Preasfințitul Episcop Macarie s-a rugat pentru credincioșii parohiei, seara fiind marcată de o înaltă trăire duhovnicească. Mulți dintre cei prezenți, care sau ajunat toată ziua, s-au împărtășit”, a precizat Stela Florea, reprezentanta parohiei.

În cuvântul de învățătură, Episcopul Macarie le-a pus la inimă credincioșilor cuvinte alese despre Maica Domnului și i-a încurajat să stăruiască în râvna și dragostea pe care o au pentru Biserică.

Sursa: radiorenasterea.ro

Citește despre: