Protosinghelului Mihail Bădilă și rugăciunea care îmblânzește lupii

Pateric

Protosinghelului Mihail Bădilă și rugăciunea care îmblânzește lupii

    • Protosinghelului Mihail Bădilă și rugăciunea care îmblânzește lupii
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

În altă iarnă, mergând spre Sinaia, pe vârful muntelui, l-a cuprins o furtună cu viscol cumplit. Atunci părintele Mihail, ştiind că numai Dumnezeu îl poate scăpa de la moarte, a căzut în genunchi şi, înălţându-şi mâinile spre cer, s-a rugat cu lacrimi, zicând: „Doamne, facă-se voia Ta!”. În ceasul acela s-a izbăvit de moarte în chip minunat, căci s-a văzut mergând pe şoseaua ce duce spre oraşul Buşteni.

Într-o noapte de iarnă, după utrenie, stareţul a plecat de la schit peste munte, la Mănăstirea Sinaia. Pe cale i-au ieşit câţiva lupi înainte. Bătrânul însă nu s-a înfricoşat. Ci, făcându-şi semnul crucii, a zis:

– Doamne, facă-se voia Ta!

Apoi, întorcându-se către lupi, a adăugat: 

– Dacă aveţi poruncă de la Dumnezeu să mă mâncaţi, iată-mă, sunt înaintea voastră. Iar dacă nu aveţi poruncă să mă mâncaţi, atunci duceţi-vă în drumul vostru. 

În clipa aceea, lupii şi-au plecat capetele în jos şi au dispărut în pădure.

În altă iarnă, mergând spre Sinaia, pe vârful muntelui, l-a cuprins o furtună cu viscol cumplit. Atunci părintele Mihail, ştiind că numai Dumnezeu îl poate scăpa de la moarte, a căzut în genunchi şi, înălţându-şi mâinile spre cer, s-a rugat cu lacrimi, zicând: 

– Doamne, facă-se voia Ta! 

În ceasul acela s-a izbăvit de moarte în chip minunat, căci s-a văzut mergând pe şoseaua ce duce spre oraşul Buşteni. Deci, dând slavă lui Dumnezeu, a doua zi s-a întors cu pace la schit.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 606)