Sfântul Neofit din Cipru – „un diamant tare” îngropat în măruntaiele pământului

Cine ar putea descrie privegherile de toată noaptea, stările în picioare, rugăciunile, lacrimile și plânsul din inimă, postirile, dormitul pe jos, păzirea minții de gândurile necurate și mai înainte de orice lupta corp la corp cu demonii? Și ca și cum acestea nu ar fi de ajuns, care este un mod potrivit natural luptătorilor pustiei, cu atât mai vârtos desăvârșita zăvorâre cerea o luptă supraomenească și neîncetată priveghere ca să o rabde.

După cinci ani de închisoare, cum o numește, a cerut de la prietenii lui, cei ce se îngrijeau și de trebuințele lui, o bucățică din Cinstita Cruce și din alte sfinte moaște și a reușit să le obțină. „Căci cel ce cere, ia și cel ce caută află, și așa și eu am găsit ceea ce căutam”.

Încă devreme, aproape de la începutul zăvorârii sale, Dumnezeu i-a arătat anii petrecerii sale în peșteră. „Și iarăși după câțiva ani, printr-o oarecare vedere, păreau că urcă în muntele Olimp, partea opusă a Lefkarelor a cetății Amathounta, a patriei mele, spre închinăciune chipurile la Crucea lui Hristos, și iată un glas zicând către mine: „După cincizeci de zile, și iarăși a doua oară, După șaizeci de zile”, iar rezultatul acestui cuvânt se arată încă a fi neclar”.

Este limpede din cele ce au urmat că zilele vedeniei sunt anii vieții sfântului pe care le-a trăit zăvorât, 60 de ani și apoi a adormit. La 60 de zile – ani a urcat cuviosul la cer ca să se închine mult doritei Cruci și Însuși Celui răstignit pe ea, Hristos.

Voia lui Dumnezeu cea neștiută a prelungit de la cincizeci de ani la șaizeci de ani călătoria lui pe căile cerului, în chip vădit pentru o mai mare întărire a Bisericii Lui.

Extrema smerenie care se află întotdeauna ca o temelie a întregii lucrări duhovnicești a iubitorilor de Dumnezeu, nu ne îngăduie să vedem luptele titanice și necruțătoare pe care aceștia le întâlnesc în lupta lor duhovnicească.

Voi mai adăuga încă un lucru îndrăzneț cumva, totuși adevărat, dintre cele pe care le-a dovedit cercarea. Acesta este felul în care insuficiența surselor sau sărăca descriere a trăirilor sfinților bărbați se datorează adeseori lipsei persoanelor potrivite și simple, duhovnicește vorbind, care să poată să judece și să caracterizeze viața lor. Acolo însă unde erau ucenici inițiați și, într-un oarecare fel, continuatori ai vieții bătrânilor lor, aceștia puteau și au redat un chip mai viu al sfinților și astfel avem multe exemple pentru aceasta.

Ceva asemănător totuși nu s-a întâmplat și cu cuviosul pe care îl zugrăvim noi, fiindcă mai degrabă el a fost zăbavnic în a-i lăsa pe ucenici să se apropie de el și iarăși nu i-a lăsat pe ei să rămână foarte aproape de el. În cele mai multe cazuri totuși pentru adânca lui smerenie nu i-a lăsat, nici n-a acceptat să descrie ceva din lucrurile minunate și mai presus de fire cu care era udată și adăpată întreaga lui viață.

Sufletul lui însetat a început să soarbă pe nesăturate dulcea miere a liniștii, totuși în paralel, s-a deschis un stadion al unor lupte înfricoșătoare pe care ne este cu neputință să-l descriem. Cine ar putea cu adevărat să istorisească luptele și încleștările împotriva demonilor și împotriva propriei firi pe care le-a purtat tânărul zăvorât, Neofit? Cine ar putea descrie privegherile de toată noaptea, stările în picioare, rugăciunile, lacrimile și plânsul din inimă, postirile, dormitul pe jos, păzirea minții de gândurile necurate și mai înainte de orice lupta corp la corp cu demonii? Și ca și cum acestea nu ar fi de ajuns, care este un mod potrivit natural luptătorilor pustiei, cu atât mai vârtos desăvârșita zăvorâre cerea o luptă supraomenească și neîncetată priveghere ca să o rabde.

Și totuși! Sfântul, „ca un diamant tare” îngropat în măruntaiele pământului, primește lovituri și războaie nenumărate și nu se oprește deloc nici nu încetează din scopul lui.  

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Editura Sfânta Mare Mănăstire a Vatopedului, Sfântul Munte, 1988)

De la același autor

Ultimele din categorie