Viaţa Sfântului Sfinţit Mucenic Alexandru, preotul

4 Martie 2015 Vieţile Sfinţilor
 

Pe când Sfântul Alexandru s-a sălăşluit întru cele cereşti cu Hristos Domnul şi cu sfinţii Lui îngeri, ighemonul în munca cea veşnică s-a aruncat, cu satana şi cu slujitorii întunericului.

Împărăţind Aurelian (270-275) şi fiind prigonire asupra creştinilor, era în ţara Pamfiliei un ighemon, anume Antonin. Acela, mergând în Sida, cetatea Pamfiliei, a prins pe Alexandru, preotul cetăţii şi punându-l înaintea judecăţii sale, cu multe întrebări şi munci chinuia pe slujitorul lui Hristos. Pe acesta l-a întrebat mai întâi cine este. Iar sfântul i-a răspuns: „Sunt creştin, preot cu rânduiala, păstor al turmei lui Hristos”. Ighemonul l-a întrebat iarăşi: „Unde este turma lui Hristos?”. Sfântul a răspuns: „În toată partea cea de sub cer, pe toţi oamenii care sunt, i-a creat Hristos Dumnezeu. Între aceştia, cei ce cred în El sunt oi ale păşunii Lui, iar cei ce au căzut de la Ziditorul lor şi slujesc făpturii şi lucrului celui de mâini omeneşti, adică idolilor celor fără de suflet, ca şi voi, aceia sunt înstrăinaţi de turma Lui cea mântuită şi se vor pune cu caprele, de-a stânga, în ziua judecăţii celei înfricoşate a lui Dumnezeu”.

A zis ighemonul: „Pentru două pricini voiesc să te muncesc: ca să-mi arăţi pe cei ce cred în Hristos şi ca să aduci zeilor noştri jertfe cu închinăciune”. Apoi Antonin ighemonul a întrebat iarăşi pe Sfântul Alexandru: „Cine este Hristos?”. Răspuns-a sfântul: „Hristos este Mîntuitorul lumii, lumina şi viaţa celor ce nădăjduiesc spre El”. Zis-a ighemonul: „Cum poate Acela, Care a fost răstignit pe lemn şi cu amar a murit, să fie Mîntuitorul?”. Grăit-a Alexandru: „Aceasta este de mirare, că a suferit Crucea şi moartea cu trupul, precum Însuşi a voit, iar cu dumnezeirea a biruit iadul şi prin El Însuşi a dezlegat din legături pe cei legaţi, omorând moartea, iar El a înviat din mormânt. Dar nu numai singur S-a sculat din morţi, ci şi pe alţi morţi i-a înviat; pentru că multe trupuri ale sfinţilor celor adormiţi s-au sculat şi după Învierea Lui, au intrat în Sfânta Cetate a Ierusalimului. Şi tot neamul omenesc împreună cu El l-a înviat şi l-a ridicat”. Zis-a ighemonul: „Bîrfeşti, nebunule! Căci cum a putut să ajute altora Acela, Care nu şi-a ajutat Sieşi, fiind muncit de iudei?”. Sfântul a zis: „Tu eşti nebun, având ochii sufletului tău orbiţi şi neputând privi spre taina mântuirii noastre, cea lucrată prin Hristos, Domnul”.

Atunci, ighemonul a poruncit să muncească pe Sfântul Alexandru. Mai întâi a fost bătut cu vine de bou şi întins pe roată, aruncat în căldarea ce fierbea cu smoală şi cu untdelemn şi ars într-un cuptor de foc. Însă în toate muncile acelea a fost păzit nevătămat, cu darul lui Hristos. Când păgînii l-au aruncat în cuptorul cel înfocat, s-au văzut în văpaia focului alţi doi tineri minunaţi, dănţuind cu Sfântul Mucenic; şi aceia erau îngerii lui Dumnezeu, care îi răcoreau sfântului văpaia cuptorului. Deci, se mira poporul că unul se aruncase în cuptor şi într-însul se vedeau trei. Iar ighemonul şi cei împreună cu el au socotit vrăjitorie aceste slăvite minuni, căci n-au crezut într-acea atotputernică tărie a lui Hristos, Dumnezeul nostru. Numai unul din slugile muncitorului crezând, căzu închinându-se de departe sfântului şi se ruga să fie primit de Hristos. Şi îndată ighemonul a ucis pe sluga aceea cu sabia. Sfântul Alexandru, ieşind din cuptor nevătămat, a poruncit să-l spânzure şi cu unghii de fier să-l strujescă; şi atât de mult l-au strujit, până ce tot trupul lui se făcuse o rană. Cei din privelişte se mirau, zicând cu spaimă: „Cum rabdă acesta atâtea munci, căci acum se văd numai oasele goale?”.

După aceea a fost ars din nou într-un foc mare şi nu s-a vătămat. Apoi, cu nişte undiţe de fier împungându-i pîntecele, îi trăgeau afară cele dinlăuntru ale lui. Încă şi fiarelor spre mâncare a fost dat sfântul; dar nici fiarele nu s-au atins de el. Şi cu alte cumplite munci au chinuit pe pătimitorul lui Hristos, dar în toate muncile a fost nebiruit, încât toţi se umpleau de mirare, privind la pătimirile lui şi se minunau de puterea atât de mare a răbdării ce o avea sfântul, căci covârşea firea şi mintea omenească. Apoi, la sfârşit, i s-a tăiat capul sfinţitului mucenic al lui Hristos, Alexandru. Iar ighemonul Antonin, în acel ceas şezând încă la judecată, a fost lovit de boală şi se muncea de diavoleştii săi zei, cărora le slujea. Apoi l-au dus slugile în casă, strigând cu amar. Dar neajungând la casa sa, rău şi-a lepădat ticălosul său suflet.

Pe când Sfântul Alexandru s-a sălăşluit întru cele cereşti cu Hristos Domnul şi cu sfinţii Lui îngeri, ighemonul în munca cea veşnică s-a aruncat, cu satana şi cu slujitorii întunericului.

După tăierea Sfântului Alexandru, un oarecare Eustaţie, bărbat cinstit, creştin cu credinţa, a luat mult pătimitorul trup al mucenicului şi l-a îngropat cu cinste, slăvind pe Dumnezeu.

Ultimele din categorie