Când îți asumi căsătoria, viața devine atât de frumoasă și de responsabilă încât ești uimit

Dilema mea este: de ce s-ar teme un tânăr să se căsătorească? Pentru că unii invocă faptul că: „Nu cred că pot să mă descurc eu în așa ceva!”. Domnule, căsătoria știți cum e? Poate fi înspăimântătoare, poate fi greoaie, dar în momentul în care se petrece și te-ai mutat cu soțul tău, cu soția ta, lucrurile devin atât de frumoase și atât de responsabile că ești uimit că dintr-odată te pricepi la asta. Și dacă nu cumva chiar Însuși Domnul face această lucrare în om și-l ajută să pășească într-o lume pe care probabil doar o intuia. E nevoie doar de puțin curaj!

Am cunoscut-o pe fosta mea prietenă, acum mult timp – adică soția mea. Și de-abia o cunoscusem și mi-a zis: „Bine, uite, aș vrea să te invit astăzi la masă la noi!”. Și eu stăteam la cămin, student fiind și m-am pregăti, m-am aranjat, m-am dus la ea cu buchetul de flori aferent, cu tot ce trebuie, și m-a primit acasă. Acasă – mami și tati cu masa pusă. M-am descălțat și n-am fost atent la aspectul ăsta, eram parfumat, aranjat, tot ce trebuie, dar un deget îmi ieșea ca un cartof din șosetă. Am înlemnit! Zic: „Ce fac? Cum de am fost atât de neatent? Cum am fost atât de neghiob încât să nu văd treaba asta de-acasă?”. Deci a fost teribil! Am trăit o experiență teribilă! Mergeam împiedicat, îmi târâiam piciorul, și-au zis bieții mei socri: „Băiatul ăsta e șchiop! Are ceva!”.

Și de ce vă zic lucrul ăsta? Pentru că atâta timp cât am fost singur viața mea a fost tare dezlânată. A se vedea piciorul cu șoseta cu cartoful. Tare dezlânată! Nu știam absolut nimic. Nu se lega nimic. Nu reușeam să mă coordonez cu toate activitățile mele, eram extrem de obosit, extrem de dezorientat.

După ce ne-am căsătorit și am devenit soț și soție, pe cuvânt dacă am mai avut vreodată cartoful ieșit din șosetă. Adică viața mea o dată cu șoseta a intrat și într-o bună rânduială. Am început să mănânc ordonat, am început să trăiesc ordonat, să mă odihnesc, am început să învăț mai bine, să-mi coordonez mai coerent școala, tot ce-aveam de făcut.

Am devenit și eu în sfârșit om! Ceea ce până atunci nu se întâmplase și nu neapărat că mi-am luat un om lângă mine care toată ziua mă vâna după șosete să vadă dacă-s rupte sau nu – pentru că nu era sclavul meu – ci simplul faptul că trăiam cu soția mea în casă mă responsabiliza foarte mult. Reușeam să-mi coordonez viața, lucrurile din viață. Sigur că și viața ei a devenit mult mai ordonată, mult mai responsabilă. Când ne-am căsătorit, soția mea are 40 de ani acum, dar arată ca de 18 ani. Știți câți bani cheltuiesc la spa și la sală? Glumesc! E de la Dumnezeu așa, nu dau niciun ban. N-are nicio treabă cu sala și cu spa-ul. Pur și simplu așa a lăsat-o Dumnezeu. Și când ne-am căsătorit am zis: „Doamne, oare fata asta va putea avea grijă de copii? Va putea duce casa asta, o va putea coordona, rândui așa cu tot ce trebuie?”. Domnule, după căsătorie fosta mea prietenă a suferit o transformare extraordinară! Din fătuța aia gingașă, delicată și iresponsabilă, a devenit un om atât de organizat, un om atât de înțelept, cu discernământ, cum nu credeam că se poate întâmpla una ca asta! A devenit o mamă admirabilă, cum nu mi-am imaginat că se poate întâmpla!

Deci dilema mea este: de ce s-ar teme un tânăr să se căsătorească? Pentru că unii invocă faptul că: „Nu cred că pot să mă descurc eu în așa ceva!”. Domnule, căsătoria știți cum e? E ca și nașterea de copii: vine cu manualul de utilizare direct. Ai impresia că nu știi ce să faci cu un copil când se va naște, ești extrem de speriată. Dar când s-a născut, mâinile se mișcă singure.

Așa se întâmplă și cu căsătoria, să știți. Poate fi înspăimântătoare, poate fi greoaie, dar în momentul în care se petrece și te-ai mutat cu soțul tău, cu soția ta, lucrurile devin atât de frumoase și atât de responsabile că ești uimit că dintr-odată te pricepi la asta. Și dacă nu cumva chiar Însuși Domnul face această lucrare în om și-l ajută să pășească într-o lume pe care probabil doar o intuia. E nevoie doar de puțin curaj!

(Fragment din Conferința „Carieră și familie. Cum găsim echilibrul între viața de familie și cea personală”, susținută de către părintele Visarion Alexa la Iași în Aula Magna „Mihai Eminescu” în data de 13 decembrie 2019. Puteți urmări înregistrarea completă aici.)

De la același autor

Ultimele din categorie