Drumul meu. Povestea mea - Maria B.

Concurs eseu

Drumul meu. Povestea mea - Maria B.

    • Drumul meu. Povestea mea - Maria B.
      Drumul meu. Povestea mea - Maria B.

      Drumul meu. Povestea mea - Maria B.

Dragii mei,

Perioada premergătoare Sfintelor Sărbători Pascale din 2009 a adus în viaţa mea o schimbare. A fost un moment măreţ, acum când mă uit în urmă şi conştientizez mai bine ceea ce s-a întâmplat. Mă aflam într-o perioada dificilă când căutam răspunsuri la nenumărate întrebări, când aveam multe nedumeriri în mintea mea “De ce mie?”, “De ce acum?” “De ce…” că eu doar sunt om bun, şi nu am greşit cu nimic… şi nu le găseam niciun răspuns… într-o perioada de nelinişti şi tristeţi, nu reuşeam să ies din impas, nu mai vedeam nici măcar luminiţa de la capătul tunelului, eram aşa deznădăjduită şi necăjită. Întrebările continuau: De ce la muncă nu reuşesc să mă integrez, iar şefii nu îmi apreciază muncă mea, cu toate că eu depun tot efortul şi îmi pun tot sufletul acolo? De ce un reuşesc să am un prieten şi eu că toate fetele normale? de ce de ce de ce … 

Până în momentul în care mama mea, întorcându-se dintr-o vacanţă petrecută în Grecia împreună cu prietenele ei, mi-a povestit cât de încântată a fost de ocazia de a vedea atât de multe locuri minunate din această ţară încântătoare. Mi-a povestit în amănunt despre lucrurile care i-au rămas la suflet, despre oameni, întâmplări, peisaje… Mi-a mai povestit şi despre Sfântul Nectarie, care a fost înmormântat în insula Eghina, că este un Sfânt mare, care face minuni şi “dacă te rogi cu ardoare la Sfânt, el te ajută, şi mai mult, moaşte Sfântului Nectarie sunt în Bucureşti, la Mănăstirea Radu Vodă, foarte aproape de casa ta!!!” Minunat, cum este oare posibil aşa ceva? Acest Sfânt care face minuni şi “îl găsesc” aproape de casa mea, cum de nu am ştiut de aşa mai devreme… Ideea această că cineva ar putea face o minune şi pentru mine şi m-ar putea ajuta în momente dificile, mi-a plăcut enorm; mesajul transmis de mama mea, venise exact într-un moment când aveam nevoie de o schimbare în viaţă mea.

Ardeam de nerăbdare să îl cunosc mai bine pe acest Sfânt, aşa că în prima Duminică m-am şi dus în căutarea lui. Iniţial am intrat în Biserica Bucur, dar ceva îmi zicea că pe Sfânt nu îl găsesc aici. Am ieşit afară din biserica şi cum stăteam eu un pic supărată că încercarea mea a eşuat, am văzut grupuri de oameni care urcau o colină, care ducea unde? Nu reuşeam să desluşesc prea bine, erau mulţi copaci bătrâni, care se pare că circondau o biserica… Trebuia să ajung şi eu acolo, ceva în adâncul sufletului meu îmi zicea că acolo trebuie să ajung si că acolo îl voi găsi pe Sfântul Nectarie. Am ajuns în Mănăstirea Radu Vodă, şi aşa este: acolo l-am descoperit pe Sfântul Nectarie, aşa cum a zis mama mea, aproape de casa mea. O fericire caldă mi-a umplut sufletul, un prim pas în drumul meu a fost realizat. Am reuşit să îl găsesc pe Sfânt.

Era o dorinţa puternică înăuntrul meu care cerea ca în fiecare zi, după orele de muncă să trec pe la Sfântul Nectarie, să stau la slujbele de Vecernie şi să ascult cu mare atenţie cuvântarea Părintelui Stareţ Nectarie. Îmi plăcea aşa de mult cum vorbea, şi tot ce ascultam acolo era ceva nou pentru mine. În final! Cineva avea răspuns întrebărilor mele, era un Părinte Călugăr care răspundea întrebărilor, era Stareţul Mănăstirii, Sfântul Nectarie, era Dumnezeu! Dumnezeu m-a trimis acolo să găsesc răspuns întrebărilor mele; era atât de ciudat cum s-a întamplat totul, pentru că altfel, dacă cineva m-ar fi îndrumat către Biserica să găsesc răspunsurile, nu aş fi dat crezare că le-aş fi putu găsi chiar acolo. A trebuit să trec prin experienţe nefaste, tristeţi şi deznădăjduiri că să pot ajunge să descopăr Adevărul.

Aşa a trecut frumoasa perioadă din Postul Paştilor: zilnic vizite la Sfântul Nectarie, post cu toată credinţa şi puterea mea, ca la finalul Postului să reuşesc să îl găsesc şi pe Părintele meu Duhovnic la care am făcut prima spovedanie adevărată din viaţă mea: din tot sufletul şi din toată inima. Rememorez şi acum momentul de după spovedanie, şi parcă ieri s-a întâmplat, când am simţit o uriaşă mângâiere şi o linişte nemărginită în suflet. Eram fericită, foarte fericită. După o perioada tare zbuciumată, nu mai ştiam cui să îi mulţumesc pentru imensa stare de beatitudine în care mă aflăm: îi mulţumeam mamei mele, Părintelui meu Duhovnic, Sfântului Nectarie şi lui Dumnezeu că mi-au îndreptat paşii spre acest loc minunat.

M-am rugat din tot sufletul meu la Sfântul Nectarie să pun început bun unei vieţi creştine, să îmi întemeiez o familie sănătoasă, să mă ajute la muncă, să dea sănătate părinţilor mei şi surorii mele, rudelor şi apropiaţilor, mă rugam înainte de călătorie, mă rugam şi mă rog să ajung la Sfânt în insula Eghina… lista nu se mai termină. Aşa suntem noi oamenii, cerem, cerem, nouă ni se cuvine, dar poate că uităm să mai şi mulţumim lui Dumnezeu pentru ceea ce avem…

Treptat, treptat, Sfântul Nectarie şi Bunul Dumnezeu mi-au răspuns rugăminţilor, după a mea credinţă şi după nevoi: am avut ocazia să schimb locul de muncă, cu un loc mai bun din toate punctele de vedere, şi mai mult, în condiţiile pieţii locale şi a perioadei de recesiune, când mai toată lumea se plângea de faptul că piaţa locurilor de muncă este blocată şi că nu există oferte de muncă; să cunosc un băiat (chiar dacă nu a fost acel băiat cu care să îmi întemeiez o familie), să încep să cunosc oameni adevăraţi, şi atât de multe altele că nici nu mai ştiu cu care să încep şi cu care să termin. Dar au existat şi momente mai dificile, când munca mea de la birou devenea tot mai apăsătoare, datorată şefului meu (sau poate chiar mie şi a faptului că sunt slabă de caracter şi nu ştiu să gestionez situaţii conflictuale…), că mai apoi acest şef grozav al meu să reuşească să mă dezamăgească cumplit şi să sufăr teribil, în momentul în care şi-a încălcat promisiunea şi dreptul unui angajat amărât de a se bucură de o săptămâna de vacanţă: un pelerinaj în Israel împreuna cu mama, vacanţă care a fost oferită ca şi cadou din partea tatălui meu. Dar nu a fost să fie, pentru că în ultimul moment, şeful m-a anunţat că eu nu pot merge în vacanţă pe motiv că avem de muncă la birou… cu toate că în perioada respectivă era o perioada “liniştită”...

M-a anunţat în ultimul moment, că altfel aş fi putut face un cadou cuiva acea vacanţă, şi eu aş fi fost bucuroasă că cineva ar fi putut merge în locul meu. Ce păcat… de ce oare sunt atât de negrii unii oameni?

În final am schimbat locul de muncă, iar acum lucrez în aceeaşi companie cu un contract de detaşat, la sediul central din Roma. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt liniştită în această perioada din viaţă mea şi că am timp să descopăr un oraş minunat, Roma.

Dar aşa se întâmplă în viaţă, Dumnezeu ne pune poate şi la încercare, şi după furtună şi vijelie răsare soarele. Aşa pot spune şi acum despre mine că a răsărit soarele şi pe strada mea şi în sufletul meu şi iată că după 5 ani de la “întâlnirea” cu Sfântul meu am ocazia să ajung chiar “acasă” la el, în Eghina. Nespusă bucurie îmi inundă sufletul numai la gândul că într-o săptămâna voi porni în pelerinaj, iar cu ajutorul lui Dumnezeu, de hramul Sfântului Nectarie voi fi în insula Eghina, spre a-i aduce Sfântului mulţumire multă pentru toate bunătăţile pe care mi le-a oferit şi pentru această viaţa minunată! Mai merg cu credinţa că Sfântul Nectarie îmi va ajuta şi de această dată şi îmi va lumina mintea şi calea şi voi lua decizie bună într-un moment important din viaţă mea, chiar în aceste clipe…

Dar staţi aşa că nimic nu se obţine cu uşurinţă în această viaţă, nu-i aşa? Multe ispite am avut şi de această dată, ai mei părinţi au insistat să nu mai merg în călătoria duhovnicească invocând felurite cauze, dar dorinţa mea era prea mare şi credinţa că Sfântul Nectarie mă va ajuta sa trec si peste acestea şi de această dată, era asemenea.

Dragilor, asta să nu uitaţi niciodată: să nu pierdeţi speranţa şi credinţa, să nu deznădăjduiţi, lucrurile care va apasă pe moment şi din care nu găsiţi nicio ieşire va întăresc şi va dau o lecţie de învăţat, dar să nu uitam de Dumnezeu. Oamenii şi evenimentele care se ivesc în viaţa voastră nu sunt întâmplătoare, Dumnezeu le orânduieşte pe toate. Mulţumiţi-i lui Dumnezeu pentru toate, înarmaţi-va cu răbdare şi nu uitaţi să va rugaţi în momente grele şi mai presus în clipe senine din viaţă voastră; nu uitaţi să îi mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate! Fiecare zi e un dar de la Dumnezeu şi fiecare zi aduce o nouă surpriză; depinde de noi cum vrem să fie surprizele: plăcute sau mai puţin plăcute!

Căci Dumnezeu nu uită de noi, şi nu ne lasă niciodată, chiar dacă noi mai uităm de El…

…Dragilor, asta să nu uitaţi niciodată: să nu pierdeţi speranţa şi credinţa, să nu deznădăjduiţi, lucrurile care va apasă pe moment şi din care nu găsiţi nicio ieşire va întăresc şi va dau o lecţie de învăţat, dar să nu uitam de Dumnezeu. Oamenii şi evenimentele care se ivesc în viaţa voastră nu sunt întâmplătoare, Dumnezeu le orânduieşte pe toate. Mulţumiţi-i lui Dumnezeu pentru toate, înarmaţi-va cu răbdare şi nu uitaţi să va rugaţi în momente grele şi mai presus, în clipe senine din viaţă voastră; nu uitaţi să îi mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate! Fiecare zi e un dar de la Dumnezeu şi fiecare zi aduce o nouă surpriză; depinde de noi cum vrem să fie surprizele: plăcute sau mai puţin plăcute!

Clipa cea mare se apropie… mă îndrept cu paşii minţii rapid spre călătoria mea duhovnicească “acasă”  la Sfântul Nectarie, în insula Eghina şi ard de nerăbdare să ajung odată la destinaţia propusă. Parcă nu mai ajung zilele până în clipă cea mare. Am emoţii mari şi îmi doresc să nu mai trec prin experienţe nefaste şi să nu existe alte impedimente în drumul meu spre “casa” Sfântului. Îmi doresc prea mult să ajung la Mănăstirea Sfintei Treimi în Eghina, mai ales că aceasta se va întâmpla într-o zi specială: duminică, 9 noiembrie 2014… Aşa mi-am propus: ca în fiecare zi de 9 noiembrie să fiu la moaştele Sfântului, aşa cum Sfântul a fost şi este mereu alături de mine în clipe mai dificile şi ori de câte ori îi cer ajutorul. Anul trecut, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit să ajung acasă în Bucureşti, la Mănăstirea Radu Vodă de hramul Sfântului. Anul acesta, tot cu ajutorul lui Dumnezeu, îmi doresc să ajung în insula Eghina, “acasă” la Sfântul Nectarie, tot de hramul Sfântului.

Vorbesc cu prietenele mele şi le spun şi lor despre starea de fericire continuă şi emoţiile care mă încearcă în această perioada premergătoare călătoriei mele duhovniceşti, tot gândul meu este îndreptat la Sfânt, la insula Eghina, la călătoria care mă aşteaptă şi se apropie cu paşi rapizi. Nu există zi în care să nu mă gândesc la aceste clipe minunate care vor urma, iar stăruinţele mamei mele de a ma face sa renunţ la acest pelerinaj din diverse motive, sunt inutile, dorinţa mea de a ajunge în pelerinaj este prea mare... Mai e foarte puţin timp şi încep să mă pregătesc pentru călătoria mea: bagajele sunt făcute de miercuri seară, am zbor din Roma către Bucureşti, joi dis de dimineaţă, din Bucureşti plecarea se va face vineri dimineaţă, am biletele şi cartea de identitate, ceva bănuţi în buzunar …. şi emoţii multe, Doamne ajută să ajung cu bine şi să mă întorc cu bine!

Nu am reuşit să dorm prea mult miercuri noapte, asta din cauza emoţiilor… m-am trezit înainte că ceasul deşteptător să o facă, mi-am făcut rugăciunea, mi-am mai verificat încă o dată bagajul cum că toate sunt în regulă şi nimic nu lipseşte. Legat de pregătirea mea a călătoriei, lucrurile par a fi în regulă; mai departe, pentru ziua de joi, ziua plecării mele din Roma spre Bucureşti, s-au anunţat condiţii meteorologice nefavorabile, furtună mare, ploi şi vânt, drept urmare Administraţiile locale în Roma au închis şcolile… nu este nimic, eu trebuie să ajung în Bucureşti şi apoi în Eghina, aşa că… îmi mai spun o dată: Doamne ajută! Într-adevăr, aşteptând îmbarcarea în aeroportul Ciampino, văd nori mari şi negri îndreptându-se spre Roma… mai avem puţin şi trebuie să urcăm în avion şi să zburăm spre Bucureşti. Mă rog cu toată puterea mea la Dumnezeu şi Sfântul Nectarie să ajungem cu bine, să nu fie întârzieri… Cum urc în avion, realizez că norii negri sunt mai aproape de noi şi începe să plouă încet încet… Doamne ajută! Am pornit la drum! şi când trecem prin plafonul de nori, avionul se leagănă în sus şi în jos, la stânga şi la dreapta… este drept că emoţiile mele cresc şi mai mult, dar ce pot face acum şi în aceste momente? Să mă rog, eu vreau şi trebuie să ajung în insula Eghina.

Ne apropiem de Bucureşti, se anunţă ceaţă, vizibilitate la sol redusă, şi astfel se aterizează folosind sistemul ILS. Am avut emoţii şi de această dată, recunosc, dar pilotul a reuşit o aterizare în siguranţă. Îţi mulţumesc Doamne!, am ajuns cu bine acasă. Este începutul călătoriei mele celei mari, este un început emoţionant, emoţii la orice pas. Ziua de joi a trecut extrem de rapid, dar am reuşit să bifez pe lista celor propuse de mine, o mulţime de lucruri; repede repede am reuşit să mă văd cu amicii mei din Bucureşti, nu cu toţi, dar am înţeles de această dată că m-am văzut cu prieteni adevăraţi care au reuşit pentru mine să îşi facă puţin spaţiu în programul lor încărcat.

S-a făcut destul de târziu, este timpul să dorm şi eu, dar nu reuşesc, emoţiile sunt tot mai mari şi mai mari. Nu va pot descrie în cuvinte starea mea de fericire… şi emoţiile care nu mai încetează.

Vineri dimineaţă, dis de dimineaţă, am plecat de acasă cu paşi rapizi spre Dealul Patriarhiei, de unde urma să pornim în drumetia noastră cea mult aşteptata. Eu sunt singură, mama ar fi vrut să vină cu mine, dar s-a răzgândit. Am făcut cunoştinţă cu a mea colegă de drum şi cu alte câteva persoane din jurul meu. Toată lumea este agitată, cred că eu sunt cea mai agitată, dar este vorba de această dată de o agitaţie interioră bună, pozitivă, o exaltare a sufletului, simt că mor de fericire înăuntrul meu, dar fără să mă exteriorizez. Sunt emoţionată poate pentru faptul că este prima mea călătorie duhovnicească, dar mai presus de această şi orice altceva, este emoţia de a ajunge în Eghina; după 5 ani de la prima mea întâlnire cu Sfântul Nectarie în Bucureşti, acum mă voi întâlni cu Sfântul la el “acasă”, în insula Eghina. Şi din nou, am pornit la drum!

Dumnezeu să ne ajute! Drumul nu pare a fi uşor nici de această dată, este o ceaţă foarte deasă în afara oraşului Bucureşti, ceaţă care se pare a persista mult timp şi drum chiar şi pe teritoriul Bulgariei, ca mai apoi să lăsăm în urmă ceaţa şi să luăm ploi torenţiale pe teritoriul Greciei. Dar ce mai conta, o ploaie, o ceaţă, când am gânduri bune, Dumnezeu mă ajută să le duc la bun sfârşit, iar restul… floare la ureche.

Încet încet, am descoperit despre colega mea “de bancheta” lucruri foarte interesante, care mi-au reţinut atenţia imediat şi mi-au făcut mare plăcere: faptul că este psiholog, are un frate preot, cum Dumnezeu, religia şi viaţa religioasă au ajutat-o pe dansa mai întâi de toate să treacă peste câteva situaţii mai dificile din viaţa sa, cum religia a ajutat-o să înţeleagă şi să coreleze de acum aspectele religioase cu cele psihologice. Un lucru este clar aici: ambele tratează sufletul…

Timpul a zburat parcă şi nici nu ştiu când am ajuns la prima noastră destinaţie din călătoria duhovnicească: la Sfântul Ioan de Rila din Bulgaria. Primul nostru popas, minunat!

Seara ajungem în Salonic, ca în dimineaţă următoare, din nou, dis de dimineaţă să o pornim la pas prin Salonic. Ziua întreagă este încărcată şi foarte încărcată, am mers mult, prin ploaie, am început deja să cunosc atât de multă lume. Nu simţeam pic de oboseală, şi nici ploaia se pare că nu mă deranja deloc, în ciuda faptului că nici umbrela nu aveam. Am reuşit să vizităm centrul istoric, Arcul lui Galeriu, ne-am închinat la moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Sfântul Vasile cel Nou, Grigorie Palama… şi pelerinajul nu avea să se oprească aici. Pentru că a doua zi, o vom lua de la capăt, şi mai mult, avea să fie pentru mine o zi mare mare: în sfârşit, ajungeam la Sfântul Nectarie.

Am ajuns la Sfântul Nectarie! Este ziua cea mare, atât de multă emoţie şi bucurie că nici lacrimi nu mai aveam să plâng. Dar interesant este că după zile de ceaţă şi ploaie şi furtună, imediat cum am ajuns pe insula, a ieşit soarele.  Era soare sus pe cer, soare în inima şi sufletul meu, am stat la rând şi am ajuns la raclă Sfântului, şi eram aşa de emoţionată că nici nu mai ştiu ce am vorbit cu Sfântul meu drag in acele clipe!  Lume multă multă, iar eu îmi doream să cuprind cât mai multe şi să reuşesc să văd şi casa Sfântului, acolo unde a traiat ultimii ani din viaţa sa, şi mormântul Sfântului…, şi tot, absolut tot! Să cuprind tot în mintea şi în sufletul meu, să le duc pe mai departe, să le iau cu mine, să le port mereu…

Este incredibil, este un sentiment de nedescris şi aproape de necrezut cum eu, chiar acum, păşeam prin aceleaşi locuri prin care Sfântul Nectarie a păşit şi el… Sfântul, om ca noi a fost şi el. Nu numai eu eram fericită, toţi cei prezenţi erau plini de fericire!

Am continuat pelerinajul nostru, alte noi locuri şi alţi oameni de descoperit, timpul trece, şi noi trecem şi prin Nea Makri, “acasă” la Sfântul Efrem cel Nou, ajungem şi la Kato Xenia, în insula Evia, în Kalambaka. Atât de multe locuri de văzut, atât de mulţi Sfinţi “de vizitat”, Grecia este o ţară binecuvântată, care a” născut” o ploaie caldă de Sfinţi. Şi plăcut surprinsă am fost când am remarcat faptul că poporul grec este un popor creştin orthodox practicant.

Această prima călătorie duhovnicească a mea a fost o experienţă unică, o deschidere spre Adevăr, o cale spre mai bine în această lume. Spun aceste lucruri cu tărie, deoarece am avut prilejul minunat să cunosc oameni minunaţi şi calzi la suflet, atât de mulţi oameni într-un spaţiu atât de strâns. Este un lucru minunat, cum am reuşit să ne regăsim unii cu alţii, să ne regăsim unii în alţii, prin diverse situaţii din vieţile noastre; un singur lucru ne-a unit pe noi toţi, un punct comun avem noi toţi: credinţă în Dumnezeu. După puterea fiecăruia. Este minunat sentimentul când iniţial am plecat “în vizită acasă la Sfântul Nectarie”, şi în schimb m-am întors acasă cu o serie lungă de adrese de mail şi numere de telefon, minunat sentimentul când după o săptămâna de trezit dis de dimineaţă, zi de zi, şi mers la culcare destul de târziu, nu resimţeam niciun strop de oboseală…

Pentru o clipă, pentru o săptămână, am reuşit să mă deconectez de lumea această şi de problemele ei, dar timpul a trecut atât de repede, parcă a zburat... şi acum, o luăm din nou de la capăt, ne continuăm pelerinajul nostru.

M-am întors acasă plină de energie, cât pentru toată viaţă asta! Aşa să fie, Doamne ajută!

În pregătirea mea spre următorul pelerinaj, Bunul Dumnezeu să ne aibe în pază pe noi toţi, iar Sfântul Nectarie să răspundă mulţumirilor şi rugăciunilor noastre!

Citește despre: