„Pelerinajul – Un pas mai aproape de Cer” - Preoteasa Corina MALACHI

Concurs eseu

„Pelerinajul – Un pas mai aproape de Cer” - Preoteasa Corina MALACHI

    • „Pelerinajul – Un pas mai aproape de Cer” - Preoteasa Corina MALACHI
      „Pelerinajul – Un pas mai aproape de Cer” - Preoteasa Corina MALACHI

      „Pelerinajul – Un pas mai aproape de Cer” - Preoteasa Corina MALACHI

Eram copil, nu eram mare. Ca de obicei, în timpul verii o odihnă pentru familia mea era să facem un pelerinaj. Aşteptam cu nerăbdare să vină seara înainte de plecare. Parcă era mai lungă. Pentru faptul că aşteptam să vină a doua zi mai repede, şi pentru faptul ca făceam atîtea lucruri în seara aceea! După cîteva mici călătorii cu maşina, tata mi-a zis ,,Totul este pregătit, m-am înţeles cu toţii, mîine după răsăritul soarelui, plecăm!” 

Deja mă gîndeam cum o să ajungem, ce o să fac, pe care scaun voi sta în autobuz, lîngă cine, dar pînă la urmă faptul că am ajuns cu imaginaţia pînă la mănăstire a triumfat asupra tuturor  grijilor mele.

Vinul roşu facea spume umplînd vasele. Nea de făină îmi acoperea picioarele. Lăzile cu ulei gălbui luceau roşietic în ultimele raze ale soarelui de amurg. Mirosul de plăcinte calde umplea ograda. Copturile se înghesuiau în coş, ivindu-se cîte un colţ de plăcintă cu vişină, care se grăbea ca şi mine de a purcede la drum.

Autobuzul, deja semiplin, trebuia să treacă pe la porţile noastre albastre, la ora şapte, astfel era nevoie ca noi să fim gata pregătiţi, ca venind numai să ne i-a. Am aranjat milosteniile  grămăjoară. ,,Acestea ne vor face drumul mai uşor!” a spus bunica. Ştiam eu că milostenia într-un fel înaripează și că darurile duse la mănăstiri, trebuie să fie cele mai bune, alese, ca o pîrgă de bun miros. Cu nădejde în inimă şi cu certitudinea că Dumnezeu iubeşte să nu te lauzi, pe ascuns m-am dus şi am mai pus nişte plăcinte în coş, nişte sticle cu ulei, și două legături cu făină aleasă de porumb! Las, să fie şi de la mine! Cu inima împăcată am numărat jumătate din leuţii adunaţi în cartea de istorie – pentru cheltuială la mănăstire. Mă gîndeam că orice nu aş cumpăra, chiar ceva pentru mine, o casetă audio, o icoană sau un ziar va fi o jertfă şi pentru Dumnezeu.

Rugăciunea de seară s-a prelungit toată noaptea pentru mine. Toată noaptea am visat pelerinajul. Am visat drumul, am visat cum mergem, cum ajungem, cum stăm în mănăstire, am visat mănăstirea ca şi cum aş vedea-o acum în google maps, în 3D. Am visat atmosfera colorată din lumînările arzînde în faţa icoanelor cu rame mari şi aurite. Nu ştiam că va fi cu mult mai fascinant cînd avea să meditez în sălaşul sfintei mănăstiri.

Un autobuz mare, de culoare albastru închis cu 3 linii albe paralele, orizontale, și  cu o icoană a Maica Domnului de la mănăstirea Poceaev, care stătea ca un străjer la mijlocul parbrizului, în partea de jos. Și acum de fiecare dată cînd văd pe autostradă autobuze mari caut cu ochii dacă nu au icoane în față... poate se duc la mănăstire...

Călătoria a fost ușoară, poliția rutieră ne saluta. Atmosfera de drum a fost umplută cu cîntece religioase, pe care chiar neștiind le fredonai. Dar totuși cert este faptul că drumul de întoarcere de la mănăstire înaripează.

Pauzele dintre cîntece erau completate cu convorbiri. Tatăl meu, organizatorul și Preotul satului presăra timpul cu povestiri și predici scurte și din cînd în cînd cîte o glumă. Le spune bine cînd se simte realizat!

Ultimii 50 de km nu mai doarme nimeni. Toți caută cu privirile turlele înalte cu Semnul Biruinței în vîrfuri. Crucile lucitoare împărtășesc de sus măreția înălțimilor dînd o notă magnifică bisericilor.

Intrarea fastuoasă, păzită de Maica Domnului, ne impunea o stare deosebită. Pe loc am uitat de oboseala drumului, cei 600 de km ne-au părut acum ca un somn de amiază.

Teritoriul vast ne cuprindea pe toți, intrările ne așteptau. Eram nerăbdător să cutreier totul, să mă închin la toate icoanele, să beau apă din izvorul Maicii Domnului. Icoanele mari ne urmăreau. În mod deosebit o Icoană de pe teritoriul mănăstirii,  cu Iisus Hristos,  nu te lăsa din priviri în orce poziție nu erai. Am mers pe lîngă ea de vreo zece ori. Se uita numai la mine! Sunt sigur că mă așteaptă...

Rugăciunile vecerniei curgeau lin și statornic în semiîntunericul din  biserică. Am prins rînd la izvorul Maicii Domnului. Este o călcătură de forma unei talpe de om, și anume este locul, piatra, pe care a călcat însăși Maica Domnului, lăsînd urmă divină, și din acest loc a început a izvorî apă. Acest izvor hrănește și astăzi din plinătatea lui, cu tămăduiri, cu sănătate, cu înțelepciune, cu evlavie și cu amintiri sfinte. Numai îmi era o adiere de sete, alergam repede la izvorul nesecat.

A doua zi, Sfînta Liturghie a fost extraordinară. Eram cu toții împreună, eram cu părinții, dar simțeam o dorință mistuitoare de a fi singur, cel puțin de a fi fără cunoscuți în preajmă. Atunci știu că m-a copleșit. O căldură care se emana din rugăciunile călugărilor m-a făcut să plîng. Lacrimile erau atît de dulci și nu mă săturam de ele!

După Sfînta Liturghie a urmat un prînz mănăstiresc. Acasa niciodată nu mîncan roșiile fierte din supă, dar aici la mănăstire erau mai gustoase ca clătitele cu brînză care sunt mîncarea mea preferată!

Al doilea fapt extraordinar care ne-a marcat pe toți a fost o manifestare miraculoasă a Maicii Domnului. Pe cele trei scări roșietice de pe micul amvon care duceau spre icoana Maicii Domnului a urcat un domn, cu două cîrje ajutătoare. Era grav bolnav de picioare. A urcat, a stat trei minute, dar nimeni din rîndul lung nu a îndrăznit să-i zică ceva fiind extraordinar de empatici. A sărutat cu evlavie Sfînta Icoană a Maicii Domnului și a început să coboare pragurile. La primul pas a rămas în mînă numai cu o cîrjă, iar la al doilea pas îl vedem cu toții încercînd a păși fără ca cîrjele să se atingă de podea. Toți erau conștienți că s-a petrecut o minune, toți credeau deja, dar așteptau cu privirile ca el să mai facă pași, să savureze cît mai mult dumnezeiasca întîmplare. ... A lăsat cîrjele ca mărturie veșnică!

Bucuria vindecării minunate ne-a entuazismat pe toți. O euforie ne-a cuprins deplin. Acest eveniment a marcat pelerinajul, și cred întreaga viață. Pentru fiecare personal.

A fost un mare pas spre Dumnezeu. A fost un mare și uriaș salt pe care fiecare dintre cei care am călătorit, era capabil să și-l asimileze.

A fost un pelerinaj care m-a adus mai aproape de Cer. Este o inspirație care se înnoiește mereu. Pelerinajul este o permanentă revelație pentru mine.

Mi-e dor de mănăstirea Poceaev...

Citește despre: