Slujba celei de-a doua cununii

Întreabă preotul

Slujba celei de-a doua cununii

    • Slujba celei de-a doua cununii
      Slujba celei de-a doua cununii

      Slujba celei de-a doua cununii

maria
întreabă:

Soțul meu a fost divorțat. Când ne-am căsătorit am omis să-i spunem preotului de prima căsătorie. În acest caz, slujba religioasă era diferită?

pr Andrei Atudori a răspuns:
8 Iulie 2015

Doamne ajută,

Rânduiala Bisericii spune că atunci când unul dintre miri a mai fost cununat o dată, iar celălalt nu, se săvârșește slujba Sfintei Taine a Cununiei. Dacă amândoi au mai fost cununați (o dată sau de două ori), atunci se săvârșește slujba nunții a doua sau a treia (după caz), iar în cazul acestora slujba este diferită de prima.

Prin urmare, dacă numai soțul a mai fost cununat, iar părintele respectiv a presupus că nici unul dintre dumneavoastră nu ați mai fost cununați, atunci cred că a săvârșit slujba care trebuie.

Bucurii de la Domnul!

pr. Andrei

Mihai a răspuns:
14 Iulie 2015

Doamne ajuta!
Parinte sunt ortodox si de ceva timp vorbesc cu o tanara de credinta catolica. Imi este draga si doresc o familie impreuna. Casatoria mixta, dintre ortodocsi si catolici este acceptata de biserica? Ea este credincioasa, practicanta in credinta ei si dorim sa ne pastram credinta si dupa casatorie.

Multumesc.

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: